La Casa de Cultură

Balul Bobocilor organizat de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, pe tărâmul umbrelor și al luminii

Festivitatea de premiere
Festivitatea de premiere

Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară (CTIA) Suceava și-a ales cei mai frumoși și talentați boboci joi, 25 octombrie, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, într-un spectacol care s-a desfășurat în „Împărăția umbrelor și a luminii”. Aceasta a fost tema Balului Bobocilor 2018, temă pe care cele 11 perechi de boboci au reușit în mare parte să o respecte, atât prin ținutele pe care le-au ales, cât și prin dialogurile pe care le-au purtat în cadrul probei de aptitudini. „Lupta” dintre bine și rău, dintre lumină și întuneric a fost reflectată și în decorul spectacolului, în intro-ul balului, în tot regatul CTIA, din care învingători au ieșit toți elevii de clasa a IX-a.
Au participat și au câștigat
După multe ore de muncă și emoții, bobocii pretendenți la titlurile de Miss și Mister au rămas cu o experiență unică, una dintre cele mai frumoase la cei 15 ani ai lor. Fiecare boboc s-a prezentat în fața susținătorilor din sală, foarte mulți și gălăgioși, dar și în fața juriului, în felul său… vorbind despre pasiunile lui, despre visuri, unii în versuri, alții nu, dar mânați de același sentiment frumos al învingătorului. Da, cu toții sunt câștigătorii unei competiții în care au dansat mai multe stiluri, au schimbat mai multe ținute bine alese, în concordanță cu tărâmul de pe care au venit pe scenă, al umbrelor sau al luminii, au intrat în pielea unor personaje din povești cunoscute, în războiul binelui și al răului (binele a învins mereu!), la fel, purtând ținute cât mai apropiate cu cele ale personajelor adevărate, iar, la final, au purtat ținute elegante, care le scoteau în evidență rafinamentul și bunul-gust.
Stângăciile inerente la probele de dans și aptitudini au făcut ca spectacolul să fie mai savuros, iar concurenții să primească și mai multe încurajări din public.
Cântec, dans, teatru
Balul Bobocilor organizat de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară a fost prezentat de elevii Diana Popovici, Nicoleta Bolocan, Denisa Ivănuță, Bogdan Tucaliuc și Sergiu Aioanei. Din programul balului nu au lipsit momente muzicale de bună calitate, fie că a fost muzică ușoară (Iasmina Bandol, Emanuela Miller, care a interpretat piesa „You raise me up” – Josh Groban, moment în care elevii din sală și-au aprins lanternele de la telefoane și au creat o atmosferă foarte frumoasă), hip-hop (George Bucătar, Marius Moscaliuc, Drutzu), muzică populară (multe aplauze a primit momentul în care trei eleve au interpretat cântecul „Acasă-i România”, piesa interpretei Laura Olteanu), dans modern (Fire Girls), Kangoo Jumps, dar și câteva scenete interpretate de elevi ai Colegiului Alimentar Suceava.
Liceenii de la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară au mai scris o poveste și în acest an, pe tărâmul umbrelor și al luminii, de această dată, și deja se gândesc ce temă să aleagă pentru anul viitor.
Festivitatea de încoronare a reginei și a regelui, dar și a prinților și a prințeselor
După mult cântec, dans și voie bună, la final a urmat „festivitatea de încoronare a reginei și a regelui, dar și a prinților și a prințeselor”, premierea celor mai frumoși și talentați boboci din clasa a IX-a. Juriul a decis: Miss Boboc 2018 – Regina Balului – Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară a fost aleasă Crina Senic; Mister Boboc 2018 – Regele Balului – Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară este Robert Spătariu. Juriul a desemnat, apoi, prinții și prințesele de pe locurile II și III. Locul II a fost ocupat de Elena Bălățel și Iustin Florea, iar pe Locul III au urcat Aida Polocoșer și Eduard Apostol.
Organizatorii au pregătit flori și cadouri pentru câștigători. Înainte de premiere, au fost chemați pe scenă de prezentatori, pentru a fi aplaudați de întreaga sală, elevii care s-au ocupat de organizarea balului, în mare majoritate din clasele terminale (a XII-a), dar și câțiva elevi din clasele a XI-a (care preiau ștafeta pentru anul următor). Profesorii organizatori: Tatiana Hladiuc – directorul Colegiului Tehnic de Industrie Alimentară, Maria Reuț – director adjunct, Monica Lepcaliuc – coordonator programe și proiecte educative, Cristina Lupan și Cătălina Tanasă.
Matteo a ridicat publicul în picioare
Invitatul special al Balului Bobocilor organizat de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară (CTIA) Suceava a fost Matteo, pe numele adevărat Matei Vasiliu, unul dintre cei mai la modă cântăreți din showbizul românesc. Artistul a fost însoțit de Gabi Bagu, un tânăr talentat din București, care și-a descoperit pasiunea pentru muzică în urmă cu câțiva ani. Gabi îl are ca mentor pe Matteo, cu care a interpretat mai multe piese și joi seară, pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor Suceava, artiștii fiind susținuți prin aplauze și țipete de publicul din sală.
Din echipa lui Matteo au mai făcut parte doi dansatori și band-ul (toboșar, chitarist și DJ). Liceenii au cântat împreună cu artiștii mai multe piese cunoscute: “Panama”, „Dar-ar naiba“, hit-ul „Push it” (imn al poșetelor), „Andale”, „Constantine”, „Nevinovat”, ”Cum e Ea” (piesa nouă a lui Gabi Bagu). Fanele lui Matteo au țipat mult și i-au strigat în repetate rânduri numele.
Artistul le-a spus liceenilor de la CTIA Suceava că se înclină în fața lor pentru că „voi vedeți tot ce este frumos”, apreciind faptul că publicul din Suceava este unul foarte cald, motiv pentru care, împreună cu echipa sa, a aplaudat atitudinea și felul în care s-au manifestat tinerii pe întreaga perioadă a spectacolului.

Matteo, invitat special la Balul Bobocilor de la CTIA

Miss Boboc 2018 - Regina Balului - Crina Senic; Mister Boboc 2018 - Regele Balului - Robert Spătariu
Miss Boboc 2018 - Regina Balului - Crina Senic; Mister Boboc 2018 - Regele Balului - Robert Spătariu
Balul Bobocilor organizat de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, pe tărâmul umbrelor și al luminii
Balul Bobocilor organizat de Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, pe tărâmul umbrelor și al luminii
Festivitatea de premiere
Festivitatea de premiere

Recomandări

Educație pentru un viitor verde – experiență Erasmus+ pentru trei profesori de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

Educație pentru un viitor verde - experiență Erasmus+ pentru trei profesori de la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

Experiențe Erasmus+ în domeniul formării profesionale la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava

Cinci colegii, o școală gimnazială și Centrul Școlar de Educație Incluzivă Suceava au primit statutul de „Școală europeană”

Lucrările celor mai buni studenți ai facultăților de silvicultură din șapte centre universitare, prezentate și premiate la Vatra Dornei

”Cazinoul Băilor”, din Vatra Dornei, a găzduit lucrările celei de-a X-a ediții a Sesiunii Naționale de Comunicări Științifice Studențești pe Teme de Silvicultură