Balul Bobocilor organizat de Colegiul „Petru Rareș”, vineri seară, la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava, s-a desfășurat asemeni unei povești cu parfum interbelic, „Story of the 20’s”, din care au făcut parte muzica acelor ani, în principal jazz-ul, hainele strălucitoare (multe ornamente din mărgele, dantelă și broderie, bentițe legate în jurul capului), conceptele haute couture, pe care tinerele, tunse scurt sau cu bucle, le-au purtat cu stil, și dansul, care le-a creat bobocilor libertate de exprimare pe tot parcursul spectacolului.
Nu au lipsit momentele artistice, în afara concursului, care au dat savoare balului, muzică, teatru, pantomimă, dans, realizate de elevii suceveni, al căror talent a meritat din plin promovarea. Totul a culminat cu un concert marca Vunk, care a electrizat sala, la propriu – dacă amintim focul de artificii pornit din chitara solistului Cornel Ilie, concert care i-a prins pe liceenii de la „Petru” în plină formă, cu idealuri mărețe – „Vrem o școală ca afară…!”.
Boboci mari, boboci mici
Anii 20’… Un decor adecvat perioadei pe care au ales-o ca temă liceenii de la „Petru Rareș”. Cinci mese pe scenă, 20 de scaune, lumânări, candelabre, un pianist care cântă muzică din acea perioadă.
Gazdele spectacolului au fost elevii Andreea Goreac, Clara Cășuneanu, Vlad Posmangiu, Codrin Cuciureanu și Răzvan Airinei, cei care i-au prezentat și încurajat pe eroii principali ai balului. Pe muzică (Parov Stelar – „Catgroove”), au fost invitați în scenă bobocii de clasa a IX-a, care au defilat în fața publicului, după care s-au așezat la mese pentru a putea fi văzuți de juriu și aplaudați de susținători. După ce s-au retras în culise bobocii mari, cei de clasa a IX-a, a fost rândul bobocilor mici, cei de clasa a V-a, să fie aplaudați de public și premiați, după ce au dansat charlestone și s-au prezentat într-un mod foarte original, fără emoții, fără greșeli, în fața colegilor mai mari. În timp ce concurenții din clasele a IX-a se pregăteau pentru a doua probă, pe scenă a cântat eleva Anca Elvadeanu, însoțită de perechile de dansatori Simina Rădășanu, Vlad Palamariu, Oana Purice și Andrei Palamariu, copii foarte talentați, care au adunat multe premii de-a lungul anilor, la diferite concursuri.
Dans și aptitudini
La proba de dans (colaj de dans – basic quickstep, dar și charlestone) concurenții au surprins publicul în mod plăcut, atât prin talent, cât și prin costumele alese, atitudine, dăruire, dovadă că au muncit mult și s-au pregătit serios înainte de spectacol. Coregrafia a fost foarte bine aleasă și i-a pus în valoare pe toți concurenții, fiind greu de deliberat care sunt cei mai buni dansatori. După dans a urmat un moment umoristic, dar și dans cu trupa Rhythm Dance, de la Palatul Copiilor Suceava, care surprinde plăcut, an de an, prin coregrafie și costume.
Nu a lipsit din spectacol umorul (moment cu Răzvan Leparda), stand-up comedy – Vlad, un puști din clasa a VII-a, care, cu un text bine scris, a reușit să smulgă aplauze la scenă deschisă.
Pentru ca juriul să poată delibera în mod corect, bobocii au fost supuși și la proba de aptitudini, unde fiecare adolescent și-a pus în valoare ce știe el mai bine. Unii au dansat, alții au cântat, iar alții au susținut scurte scenete umoristice sau de pantomimă, toate, însă, pe placul publicului, care i-a susținut și aplaudat după fiecare moment.
Ținute de seară și întrebări fulger
O trupă autohtonă, D’Eagle Roads, a interpretat live două piese rock, pe gustul colegilor din sală, care apreciază muzica adevărată.
Și dansul a fost foarte apreciat la balul de la „Petru”. Șase fete din trupa The Ladies au prezentat un moment coregrafic – „dansul cu umbrelele”, secvență răsplătită cu aplauze și țipete din public.
Pentru că eleganța, feminitatea, romantismul, dar și emanciparea și exuberanța erau specifice femeilor din perioada anilor ‘20, tinerele boboace s-au prezentat în fața juriului însoțite de junii boboci, pentru proba ținutelor de seară și proba întrebărilor de cultură generală sau întrebări capcană. Bobocii din dinastia „Petru Rareș” s-au dovedit a fi spontani, „pe fază”, cum se spune, la întrebările fulger, însă, un plus de valoare acestui moment l-a dat evoluția cu totul specială a două eleve cu voci foarte bune, Cezara Adam și Sabina Panciuc, de care mi-ar plăcea să mai scriu, două eleve care au cântat piese dificile, dar interpretate fără cusur.
Vunk: „Artificii pe tavan”, „Vrem o țară ca afară”
Trupa invitată special pentru un concert de o oră la Balul Bobocilor organizat de „Petru Rareș” a fost Vunk. Cornel Ilie, solistul trupei și chitarist, alături de colegii săi, Nicu Serghea – tobe, Bogdan Crucianu – bass, Gabriel Maga – chitară, au ridicat publicul în picioare. Pe scena pe care ei au concertat, bobocii s-au distrat pe cinste. Cu o voce greu de confundat, sincer, debordând de energie, Cornel le-a dăruit sucevenilor aflați vineri seară în sala Casei de Cultură un buchet de melodii, piese vechi și noi, care au transformat o seară rece de octombrie, într-o seară fierbinte. Nu a lipsit piesa „Artificii pe tavan”. Artificiile au fost la propriu, după ce au ieșit scântei din chitara lui Cornel Ilie, moment savurat din plin de public. La fel și efectele pirotehnice de la finalul concertului. Melodii precum „Baladă pentru o minune”, „Dau alarma!”, „Noi o scoatem la capăt” (piesă care a fost și biss, la finalul concertului), „1.000” sau „Vreau o țară ca afară”, piesă la care a participat și publicul – „Ca afară…”, au fost apreciate de întreaga sală. Bobocii au dansat pe ritmuri Vunk, intrând și ieșind de mai multe ori de pe scenă, în timpul concertului.
Premiere la Dinastia „Petru Rareș”
După concertul susținut de Vunk, publicul a așteptat cu nerăbdare desemnarea câștigătorilor. Pe coloana sonoră instrumentală Louis Armstrong – „What a Wonderful World”, bobocii au fost rechemați pe scenă. Titlul de Miss TusiRomania – Andreea Filipciuc – IX H, Mister TusiRomania –Lazăr Croitoru (IX B), Miss Beauty – Ingrid Bliorțu (IX D). Juriul a ales ca titlul de Mister Dance să fie primit de Claudiu Cojocar (IX H), iar Miss Dance să fie aleasă Andreea Acatrinei (IX F). Cel mai popular boboc, ales de juriu Mister Popularitate, este Vlad Știrbu (IX A). Miss Popularitate a fost aleasă Amalia Isepciuc (IX G). Premiul III, la băieți, a fost obținut de Andrei Michiței (IX C), iar la fete de Cosmina Adomnicăi (IX E). Pe locul al II-a, la băieți, s-a aflat Tudor Mihăiluc (IX E), la fete – Andreea Filipciuc (IX H ). Miss Boboc “Petru Rareș” a fost desemnată eleva Ingrid Bliorțu – IX D, iar titlul de Mister Boboc i-a revenit lui Octavian Roșu – IX F.
Au făcut parte din poveste…
Bobocii care au fost selectați și au participat la concursul de Miss și Mister Colegiul Național „Petru Rareș”, elevi care merită felicitări pentru dăruirea, dezinvoltură, implicarea pe care au avut-o în spectacol, sunt: Ștefania Cârcu – IX B, Ioana Nemeceslaus – IX B, Ingrid Bliorțu – IX D, Cosmina Adomnicăi – IX E, Gabriela Brăneanu – IX E, Geanina Grosu – IX F, Diana Nichifor – IX F, Andreea Filipciuc – IX H, Andreea Acatrinei – IX F, Amalia Isepciuc – IX G, Vlad Știrbu – IX A, Lazăr Croitoru – IX B, Andrei Michiței – IX C, Vlad Bădiliță – IX E, Tudor Mihăiluc – IX E, Robert Reuț – IX E, Octavian Roșu – IX F,
Călin Todireanu – IX F, Răzvan Smoleac – IX G, Claudiu Cojocar – IX H.
Aplauze meritate
Spectacolul a plăcut și cu siguranță a fost apreciat de public, dovadă stând și aplauzele celor peste 700 de spectatori, care primesc un zece cu felicitări pentru felul în care și-au încurajat favoriții și pentru atmosfera creată în sală. Un merit deosebit le revine elevilor din clasele a XII-a, diriginților de la aceste clase, profesorilor care s-au implicat trup și suflet la coregrafia, ansamblul de momente artistice alese pentru bal.