„Coolori în tricolor”

Balul Bobocilor organizat de Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, un spectacol al diversității culturale

Miss și Mister Boboc de la Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, Florentina Donisan și Daniel Costiuc

La Casa de Cultură din municipiul Rădăuți a avut loc la sfârșitul săptămânii trecute, vineri, 30 octombrie, Balul Bobocilor organizat de Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi”, un spectacol al diversității culturale, având ca temă „Coolori în tricolor”. Prin tema îndrăzneață aleasă în acest an, aceea a dialogului intercultural și multietnic, manifestarea a reușit performanța de a smulge spectacolul din sfera divertismentului și de a-l plasa în spațiul educației nonformale. La start s-au aliniat zece perechi, fiecare dintre acestea reprezentând o naționalitate sau o comunitate etnică: „turcii” Iulian Haraseniuc și Irem Kurtoglu, „grecii” Călin Ciotău și Diana Ilaș, „romii” Daniel Costiuc și Valentina Merenca, „rușii” Andrei Mihailov și Diana Ionesi, „românii” Claudiu Donisan și Amalia Crețan, „ucrainenii” Cristian Deleanu și Diana Ivan, „evreii” Albert Terpez și Florentina Donisan, „germanii” Gabriel Schipor și Nicole Furman, „ungurii” Denis Prelipcean și Cristina Ungurean și „polonii” Christofer Avasilichioaie și Emilia Sfârnaciuc.
Manifestarea a fost moderată cu tact și eleganță de elevii Daniela Sbiera și Petrică Vlădean. Toate momentele din spectacol s-au succedat armonios, îmbinând în mod inspirat probele de virtuozitate artistică, de spontaneitate, cu cele de dans folcloric și contemporan sau cu cele mai spectaculoase, de kangoo jumps sau forță fizică. Secvențele spectacolului au reușit să încânte asistența, provocând ropote de aplauze bine-meritate. Interpretările muzicale de o sensibilitate aparte au fost completate de acordurile pline de forță ale muzicii rock, de sonoritățile îndrăznețe ale hip-hopului, de eleganța incontestabilă a partiturilor clasice.
O echipă de profesioniști
Reușita spectacolului a depins de „dirijorii” unei astfel de manifestări: profesoarele Nicoleta Mitrofan și Miriam Leon-Postolache, care au coordonat echipa de elevi voluntari inimoși. Profesoara Nicoleta Mitrofan ne-a declarat că pentru ea „acest eveniment a însemnat ore de repetiții și exercițiu susținut, căutarea febrilă și deloc lipsită de emoții a costumelor specifice fiecărei naționalități. A mai însemnat, pe lângă oboseala firească, bucuria de a lucra cu tineri energici și plini de elan creator, dar mai ales reușita lucrului bine făcut.”
Celălalt profesor organizator, Miriam Leon-Postolache, a completat că „dincolo de aplauze, de atmosfera generată, se află munca în echipă, străduințele care converg către același scop: succesul spectacolului. O astfel de manifestare devine, dacă nu sună prea pretențios, o metaforă pentru viața însăși: o succesiune de momente emoționante, încântătoare, deloc lipsite de stângăcii, ce constituie doar partea vizibilă a unor străduințe invizibile.”
Nu trebuie uitată contribuția semnificativă a coregrafilor Florița Brăescu și Sergiu Duțu, care au pus în valoare talentul de dansator al concurenților. Din scenariu nu a lipsit o doză însemnată de umor, buna-dispoziție, produsă prin complicitatea concurenților și a prezentatorilor, sub forma unor replici spontane, pline de efecte comice. S-au interpretat piese muzicale celebre, din repertoriul românesc și internațional, s-au regizat dansuri specifice fiecărei naționalități implicate în competiția pentru titlurile de Miss și Mister Boboc 2015.
Câștigătorii concursului de frumusețe
Întâlnirea a culminat cu interpretarea trupei CTC, care a ridicat publicul în picioare cu sonoritățile puternice. Câștigătorii din acest an, cei care au reușit să impresioneze în mod decisiv juriul, au fost elevii Florentina Donisan și Daniel Costiuc. Pe următorul loc, la mică distanță în inimile publicului, s-au situat Irem Kurtoglu și Cristian Deleanu. Locul trei a fost revendicat pe bună dreptate de Diana Ionesi și Andrei Mihailov. Cât despre popularitate, aceasta a fost dobândită de elevii Florentina Donisan și Cristian Deleanu.
“Manifestarea a reușit să resemnifice o temă aparent lipsită de popularitate, aceea a patriotismului”
Directoarea Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” din Rădăuți, profesoara Carmen Andronachi, ne-a spus că a asistat la un spectacol al diversității culturale atât de familiar spațiului bucovinean. „Organizarea impecabilă merită aprecierea noastră, a tuturor. Manifestarea a reușit să resemnifice o temă aparent lipsită de popularitate, aceea a patriotismului, să-i confere un tonus dinamic, modern, specific generației actuale. Nu am întâlnit astăzi (n.r. – 30 octombrie) nimic artificial, nimic forțat, am descoperit, mai curând, minuțiozitate, acuratețe, atenție la detalii în pregătirea echipelor concurente, în alegerea melodiilor reprezentative și a costumelor specifice fiecărei naționalități sau comunități etnice. Totul a fost articulat într-un mod inspirat, fapt care exprimă o cultură organizațională robustă, totodată deschisă, permeabilă la schimbare și idei inovatoare, în care sunt implicați atât elevii, cât și cadrele didactice, părinții și chiar absolvenții”, a declarat profesoara Carmen Andronachi.
Aceasta a adăugat că este conștientă „de responsabilitatea instituțională pe care o deținem, de aceea nu am ignorat rigorile organizatorice, dimpotrivă, am procedat în manieră similară situațiilor de urgență: am asigurat, cu ajutorul unei firme de pază și a reprezentanților jandarmeriei, buna desfășurare a spectacolului. Am descoperit un spectacol al bucuriei de a fi tânăr, de a fi diferit, dar identic prin apartenența la o comunitate școlară de prestigiu.”
Organizatorii Balului Bobocilor își exprimă gratitudinea față de echipa managerială a Casei de Cultură Rădăuți, reprezentată de Ovidiu Foca, totodată față de partenerii media și, nu în ultimul rând, față de sponsorii generoși fără de care nu ar fi fost posibilă reușita unei astfel de activități.

Recomandări

Peste 80 la sută dintre elevii Colegiului Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au încheiat anul școlar cu medii generale peste 9

Peste 80 la sută dintre elevii Colegiul Național „Eudoxiu Hurmuzachi” au încheiat anul școlar cu medii generale peste 9