Clubul de noapte Moulin Rouge și atmosfera pariziană de la sfârșitul secolului al XIX – lea, cam acesta a fost cadrul în care Colegiul Național „Ștefan cel Mare Suceava” și-a ales, joi seară, cele mai frumoase boboace. Cu un decor strălucitor, din care nu a lipsit celebra moară de vânt, pictată în roșu aprins, dar și simbolul Franței – Turnul Eiffel, decor realizat de profesorul Adrian Frîncu, publicul, care a umplut până la refuz sala mare a Casei de Cultură Suceava, a fost încântat să descopere frumusețea și libertatea renumitului cabaret Moulin Rouge și a faimosul cancan. Totul a avut ritm, culoare. Elevii din clasele a XII-a, organizatorii Balului Bobocilor, au realizat, cu multă creativitate, o atmosferă boemă, încurajând libertatea de exprimare pe mai multe niveluri.
De la mioritic, la scena Moulin Rouge
Pentru ca trecerea de la spațiul mioritic la scena Moulin Rouge să nu fie prea bruscă, organizatorii au prezentat, chiar la început spectacolului, pe un video proiector, un film cu doi „țărani”, Ion și Culiță, care, dintre baloții de paie în care se tăvăleau „a lene”, au ajuns patroni la Moulin Rouge, după o luptă „dreaptă” la jocuri de noroc. Aceste două personaje au apărut de mai multe ori pe parcursul spectacolului, spre deliciul spectatorilor. „Actorii” din filmulețe au fost elevi ștefaniști.
Cancan
Și dacă și-au ales ca temă Moulin Rouge, era normal ca organizatorii să prindă în spectacol dansul cancan, pe ale cărui ritmuri alerte tinerele costumate în rochii roșii, combinate cu negru, cu volane splendide, își sincronizează mișcările în cele mai mici detalii. A fost un prim semn că spectacolul are parfum parizian.
Prezentatorii balului bobocilor: Raluca Macovei, Andreea Sofian, Andrei Atănăsoaie și Ștefan Bățroș, au reușit să fie gazde bune pentru colegii lor artiști, dar, mai ales, pentru cele nouă boboace care și-au dat mâna pentru cel mai cunoscut concurs de frumusețe, la nivel de licee, „Balul bobocilor”.
Probe de concurs
Ca să fie admise în lumea fascinantă a cabaretului, devenit pentru două ore distracția favorită a liceenilor, boboacele au făcut eforturi să fie pe placul juriului, trecând prin mai multe probe: cea de prezentare, în care fetele și-au ales ținute asemănătoare, colanți negri, corset, proba de dans, la care fetele au dansat pe fragmente muzicale diferite, dar adecvate scenei Moulin Rouge și proba ținutelor de seară. Boboacele au strălucit la propriu, purtând rochii elegante, cele mai multe în combinații de roșu și negru.
Test fulger
Am exclus intenționat din această înșiruire de probe cea a întrebărilor de cultură generală, pentru că mi s-a părut cea mai delicioasă.
După ce au dat viață unor opere de artă celebre, boboacele au așteptat să fie interogate de profesorul Gabriel Hacman.
La întrebările profesorului, liceencele au avut răspunsuri de genul „nu știu” sau răspunsuri greșite. Întrebările au fost „banale”, cum ar fi: „Din ce erau făcuți papucii Cenușăresei?”; „Care este cea mai mare țară europeană producătoare de banane?”; „Câte linii sunt pe steagul Americii?; „Din ce erau confecționate uniformele armatei germane?” sau „Ce grosime are pielea hipopotamului?”.
A fost un moment distractiv, aplaudat și bine primit de public, care nu a încetat să aplaude fiecare intervenție a profesorului Hacman.
Muzică de calitate
Nu au lipsit din spectacol scenetele umoristice: „Tocilarele”, în care am văzut transformarea unor eleve pasionate de carte în tinere emancipate, precum și dans modern, reclame haioase, precum „Nu fi bastardul mamei natură”, mesaj ecologist, sau reclama „Taft”, un dans cu trupa „Kitch Girls” (șase băieți care au dansat a la Moulin Rouge, îmbrăcați în fustițe cu volane albe, tricouri mulate și bentițe în jurul capului).
Finalul spectacolului a fost rezervat muzicii, la care și-au demonstrat talentul liceenii Olga, Radu, Emilian, Tibi și Ciprian, care au interpretat (voce și instrumente) piese aparținând trupelor Cargo, Metallica și cunoscutei artiste franceze Patricia Kaas.
„Ștefan!”, „Ștefan!”, ovații și aplauze la scenă deschisă
Am aflat din culise că meritul reușitei acestui bal revine în proporție de aproape sută la sută elevilor. Au muncit mult, au creat mult, au fost aplaudați mult. Profesoara Simona Sofroni le-a dat doar câteva sugestii, fiind în concediu. O mână de ajutor au primit de la profesorii Doru Popovici și Sorin Golda. Mulțumiri trebuie aduse și profesorilor Adrian și Adriana Cojocaru – gazdele repetițiilor – sala de sport, dar și profesorului Adrian Frâncu, pentru decor.
La finalul spectacolului, elevii organizatori au fost chemați pe scenă, moment în care toată sala a strigat „Ștefan!”, „Ștefan!” și i-a aplaudat pe cei care au dat naștere unui spectacol fără greșeli majore, cu multă creativitate și umor.
Nota zece pentru public. Invitații speciali ai serii: „Timpuri Noi”.
Premiere: Roxana Mateiuc, Miss Boboc în lumea Moulin Rouge-ului ștefanist
Juriul, al cărui președinte a fost profesoara Sofia Grigorean, a desemnat-o Miss Boboc 2008 – Colegiul Național „Ștefan cel Mare” Suceava – pe Roxana Mateiuc. Premiul I a fost obținut de Diana Mocănița, premiul II i-a revenit Ioanei Roboschi, iar pe poziția a treia s-a clasat Mădălina Scutăreanu. Toate celelalte concurentele au primit premii de la sponsori.
Pe scena Moulin Rouge au urcat nouă concurente, pentru obținerea coroniței de Miss: Diana Mocănița, care crede că „Ce nu te omoară te face mai puternic!”, Mădălina Scutăreanu, pasionată de fotografie, dansuri de societate și sporturi extreme; Marinela Burac, o tânără ambițioasă, comunicativă și foarte prietenoasă; Ruxandra Alionte, mereu gata pentru noi provocări, îndrăgostită de muzică și dans; Ioana Roboschi, o fată sinceră, amuzantă, înțelegătoare; Mihaela Lazăr, care iubește călătoriile și îi place să cunoască oameni noi; Monica Ciornei, care ne-a spus că în viață nu alege între alb și negru, pentru că, ea crede că viața trebuie să fie mereu roz; Ioana Samoilescu, care consideră că în dragoste și în război toate sunt permise; Roxana Mateiuc, care spune despre ea că știe să își evidențieze frumusețea interioară printr-un zâmbet.