La Colegiul Național „Mihai Eminescu”

Balul Bobocilor cu talentați detectivi și frumoase ajutoare ale lui Sherlock Holmes

Câstigătorii concursului Miss și Mister Boboc 2017 la Colegiul Național „Mihai Eminescu”

Primul Bal al Bobocilor din acest an, care a avut loc vineri, 13 octombrie, s-a dovedit a fi cu noroc pentru frumoșii și talentații elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu” (fostul Liceu Pedagogic), care au reușit să mențină vie atenția publicului foarte numeros timp de aproape patru ore, cu momente muzicale, dansuri, momente umoristice, demonstrații de karate, probe de talente, dar și cu ai lor invitați speciali – glumeții de la „Noaptea Târziu”, celebri pentru parodiile muzicale cu care au audiență record în mediul online.
Sherlock Holmes și marele mister
Cei 20 de detectivi aleși de celebrul Sherlock Holmes să-l ajute la dezlegarea unui mare mister – cine o să fie Miss și Mister 2017 – 10 fete frumoase și 10 tineri chipeși au avut de trecut o serie de probe dificile, în care au trebuit să demonstreze nu doar că au curajul să se prezinte pe scenă în fața unei săli arhipline, că știu să arate bine atât în costume de zi cât și de seară, dar și cât de talentați sunt.
Frumoasele eleve de clasa a IX-a care au concurat pentru titlul de Miss Boboc 2017 sunt: Andreea Laura Turenschi, Patricia Făluță, Ingrid Mîrnea, Cătălina Andreea Bivolaru, Cătălina Monica Butnariu, Cerasela Iacobăț, Carmen Cristina Șincar, Diana Sorina Adăscăliței, Rania Kutkut, Ana-Maria Pora.
Partenerii lor, concurenți pentru titlul de Mister Boboc 2017 sunt: Sebastian Vasile Lauric, Sebastian Ioan Zvarici, Matei Alexandru Constantin, Robert Gabriel Ciolan, George Rotaru, Luca Gabriel Crăciun, Cosmin Balmoș, Albert Gabriel Feraru, Ioan Gavrilovici, Șerban Mariciuc.
Alături de ei au strălucit pe scenă simpaticii prezentatori Cosmina, Alexandra, Nini și Edi.
Patru ore de spectacol antrenant, cu tineri talentați
Prezentarea concurenților, primită cu mult entuziasm de colegii lor aflați în sală, a fost urmată de un moment muzical susținut de Rania, Mihnea și Florin, o reprezentație spectaculoasă a trupei de dans BDS Crew – ale cărei membre sunt câștigătoarele argintului la concursul internațional „World of Dance” doi ani la rând, o demonstrație de dans contemporan cu Simon și Florina, dar și de un moment umoristic foarte bine realizat, de pantomimă, care a făcut întreaga sală să râdă cu lacrimi.
Proba de aptitudini a adus în fața publicului momente de dans, rap, dans sportiv, interpretare muzicală la chitară, street – dance, dar și interpretări muzicale interesante.
A urmat apoi o impresionantă demonstrație de beat-box, a lui Bogdan Gălan, elev în clasa a XII-a, dar și un frumos moment artistic de dans modern, realizat de fetele de la „The ‘99”.
Recitalul muzical susținut de Rareș, Mihaela, Roxana, Teodora și Loredana, a fost urmat de un moment care a încălzit atmosfera, aducând ceva din farmecul Orientului în răcoroasa sală a Casei de Cultură – dans din buric, realizat de Andra Scutariu.
Talentul artistic al lui Radu Andonie, care a cântat la chitară, dar și vocal, a fost apreciat din plin de public, care l-a recompensat cu aplauze, „încălzindu-se” pentru momentul mult așteptat de liceenii din sală – concertul trupei „Noaptea Târziu”.
Cei trei tineri membri ai trupei, haioși, isteți și pasionați de muzică, care au realizat parodii ale unor piese muzicale celebre de la noi, dar și de peste hotare, au fost întâmpinați cu mult entuziasm.
Aceștia au combinat momentele de stand-up comedy cu cele muzicale, de asemeni haioase dar și antrenante, rezultând o sală plină cu oameni cu gura până la urechi, asurzitoare hohote de râs, dar și cu sute de tineri care dansau printre scaune și pe laterale aglomerate.
Melodii precum „Rapperul Ilie”, „Am belit-o!” sau „Sunt un cocalar” au distrat publicul tânăr, căruia i se și adresează aceste parodii, efervescența din sală și interacțiunea puternică cu cei de pe scenă dovedind că alegerea făcută a fost una bună, pentru un bal al bobocilor reușit.
Momentele artistice propriii au continuat apoi cu o talentată interpretă de muzică populară, Ionela Pentelescu, cu demonstrațiile de dans ale fetelor de la Bucovina Dance Studio, prezentarea ținutelor de seară – o probă de finețe și eleganță, dar și cu o impresionantă voce, Alexandra Dan, câștigătoare a mai multor premii muzicale.
Un moment inedit în programul balului s-a dovedit a fi demonstrația de Karate realizată de Beatrice Acristinei din clasa a X-a E, de zece ori campioană națională, de patru ori campioană internațională și de două ori campioană europeană la Qwan Ki Do, care, alături de Sabina, a realizat un impresionant spectacol al artelor marțiale.
La final, programul artistic realizat cu multă trudă de liceeni s-a încheiat cu un colaj de melodii presărate cu mult umor, realizat de Andreea Diaconu și Ștefan Tărăboanță, doi tineri simpatici și talentați.
Câștigătorii Balului Bobocilor de la Colegiul Național „Mihai Eminescu”
După îndelungi consultări, alegerea fiind extrem de dificilă, în cele din urmă, juriul, format din directorul adjunct al CN „Mihai Eminescu”- profesor Gabriela Cazac, profesoarele Cezara Andreea Iacob și Irina Daniela Melisch, un reprezentant al părinților, Adrian Culiță, dar și Miss Boboc 2014, Iustina Ențuc, a decis.
Titlul de Miss Boboc 2017 a revenit Ceraselei Iacobăț iar cel de Mister Boboc lui Ioan Gavrilovici, Locul II a fost ocupat de Rania Kutkut și Matei Alexandru Constantin, locul III de Ingrid Mîrnea și Luca Gabriel Crăciun, iar locul IV, adică Miss și Mister Eleganță, de Patricia Făluță și George Rotaru.
Desemnarea câștigătorilor, aprobată din plin de public, a stârnit foarte multe emoții, pe care tinerii participanți la Balul Bobocilor s-au dus să le domolească într-un „after-party” energizant.

Trupa „Noaptea Târziu” la balul Bobocilor de la CN "Mihai Eminescu"

Sala arhiplină și un public foarte implicat la balul Bobocilor

Moment umoristic de pantomimă, foarte apreciat de public

Miss și Mister Boboc 2017 la Colegiul Național „Mihai Eminescu”

Recomandări

Zeci de formații din șase țări au adus și anul acesta folclorul autentic la Câmpulung Moldovenesc în cadrul Festivalului Internațional „Întâlniri Bucovinene”

Festivalul Internațional „Întâlniri Bucovinene” va transforma și anul acesta municipiul Câmpulung Moldovenesc în capitala folclorului autentic

Festivalul Internațional de Folclor ”Întâlniri Bucovinene” va avea loc în Câmpulung Moldovenesc, în perioada 18-20 iulie