Opinie

Balint se plânge că a fost demis pe nedrept



Balint spune că nu erau motive pentru a fi demis
Balint spune că nu erau motive pentru a fi demis

Fostul antrenor al echipei FC Timișoara, Gabi Balint, a declarat, marți, într-o conferință de presă, că nu erau motive să fie demis de la conducerea tehnică a formației bănățene și a precizat că nu a mai vorbit cu președintele clubului, Marian Iancu, de la meciul în compania grupării FC Dinamo.
Balint a spus că a primit deja două propuneri de a antrena, de la o formație din Turcia și de la una din România, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fostul antrenor al bănățenilor a anunțat că nu vrea să comenteze acum situația de la FC Timișoara, ci doar după finala Cupei României, pe care o va disputa în compania echipei CFR Cluj.
Balint consideră că Unirea Urziceni este deja campioana României pentru că nu poate pierde întâlnirea de pe teren propriu cu echipa Steaua.
FC Timișoara mai are de disputat o partidă, în deplasare, cu FC Brașov, în ultima etapă a Ligii I, și finala Cupei României, împotriva echipei CFR Cluj, care se va disputa la 13 iunie, la Târgu Jiu.
FC Timișoara a pierdut, scor 1-2, meciul cu Unirea Urziceni, din penultima etapă a Ligii I. Echipa bănățeană mai are șanse să câștige titlul de campioană doar în cazul în care va primi cele șase puncte de la TAS și dacă va învinge în ultima etapă, în deplasare, pe FC Brașov, iar Unirea Urziceni va pierde, pe teren propriu, cu Steaua.
În urma înfrângerii cu Unirea Urziceni, președintele CA al FC Timișoara, Marian Iancu, l-a demis pe antrenorul Gabi Balint.
Fostul internațional a fost numit antrenor la FC Timișoara la finalul turului actualului sezon. El a obținut zece victorii, două remize și a înregistrat patru eșecuri.



Recomandări