Baletul emisiunii „Dansez pentru tine” s-a înnoit cu opt membri



Baletul emisiunii „Dansez pentru tine”, al cărei al nouălea sezon va debuta vineri, 19 martie, la Pro TV, s-a înnoit cu opt membri, care, alături de cei consacrați, promit publicului momente de dans inedite, informează postul de televiziune
Opt membri noi, alături de zece dintre membrii deja consacrați ai ringului „Dansez pentru tine” promit să surprindă telespectatorii și în cel de-al nouălea sezon al competiției visurilor.
„Voi încerca să surprind publicul cu o schimbare de stil, cu o nouă viziune, alegând astfel bucăți muzicale cât mai diferite față de stilul cu care l-am obișnuit”, promite Edi Stancu, coordonatorul baletului și al coregrafiilor emisiunii.
Elena Voscoboinic, fosta parteneră a lui Radu Vâlcan din sezonul trecut, va face și ea parte, din 19 martie, din baletul emisiunii. Ea și-a dorit foarte mult să facă parte din corpul de balet, Edi Stancu a considerat că ea are calitățile necesare pentru acest lucru și astfel s-a născut o colaborare frumoasă: „Elena, pe lângă faptul că are calități de dansatoare vizibile și pentru profesioniști și pentru public, ne-a convins mai ales prin felul cum transmite sentimente în timp ce dansează”, explică Edi Stancu.
Alături de alți foști concurenți din sezoanele trecute ale emisiunii, care acum fac parte din corpul de balet, cum ar fi Petrișor Ruge, Boagdan Boantă, Vladimir Palamarciuc și Oana Dedeu, Elena Voscoboinic va încerca și ea să se bucure de statutul la care visa când era doar concurent, dar să îi și ajute cu sfaturi pe cei care acum luptă pentru împlinirea unui vis.
Edi Stancu a adus în balet și alți membri noi descoperiți în urma unor preselecții organizate de el în mai multe orașe din țară și din Republica Moldova. „Există membri noi. S-au făcut preselecții. Era nevoie de un suflu de energie pozitivă, prospețime și motivație”, a spus acesta. O parte din dansatorii care au făcut parte din baletul emisiunii în sezoanele trecute nu se vor mai regăsi în noua componență a trupei: „Am considerat că munca pe care o facem aici nu are sorți de reușită decât dacă constituie o prioritate pentru toți cei din trupă. Pentru ca dansul să arate bine, trebuie să crezi în ideea de «Trupă»”, explică Edi Stancu schimbările din corpul de balet.
Cea mai mare satisfacție a lui de când se ocupă de coregrafiile baletului din emisiunea „Dansez pentru tine” este că face ceea ce-i place și că are unde să pună în aplicare toate ideile lui. Cel mai mare regret?: „că nu am 20 de ani și 60 de kg!”. Cel mai arzător vis?: „Să existe baletul Pro TV cât mai multă vreme, să existe emisiuni care să necesite balet și să fac și un musical cu această trupă”, mărturisește coregraful coordonator Edi Stancu.