Evenimentul „number one” al lunii care bate la ușă este, an de an, Hramul Sfintei Paraschiva, onorat, cum bine se știe, la Iași. Un exemplu strălucit de cum se pricepe românul să prefacă biserica într-un bâlci, unde credința se vinde la preț de chilipir. Pupăturile adresate de creștini sfintelor moaște sunt doar un pretext pentru dezlănțuirea celui mai grosolan comerț stradal cu mici, cârnați, hamsii, vată de zahăr și cu oi transformate și în pastramă, și în căciuli, și cojoace. Un milion de oameni se-mbulzesc la acest festival Woodstock al ortodoxiei, un milion de oameni vor s-o vadă „live” și s-o pupe pe Paraschiva, într-un an ei primind ca bonus și posibilitatea de a-și manifesta afecțiunea față de moaștele lui Ioan Gură de Aur.
Simțurile credincioșilor nu mai știu unde e nordul: agheasma face schimb de cărți de vizită cu berea și rachiul, fixându-și întâlnire în grabnice tridente al gâtului uscat; străzile orașului se înfundă; fumul grătarelor se așază ca smogul londonez peste mașinile înghețate în trafic… Iar peste toate, muzica modernă se bate pe spate și pe pântece cu aia populară românească, fiindcă unde s-a mai pomenit sărbătoare religioasă creștină fără „Voltaj” și Irina Loghin.
Curtea unde se depun sfintele moaște e plină ca la meciurile internaționale de fotbal, creștinii stând la coada kilometrică, pentru a-și cere rația minimă de minuni pe economie. Se scuipă gros, se-mpart coate dușmănoase, dar înjurăturile nu văd totuși lumina zilei, fiind oprite la carantina din gât. Cine-a fost tot anul creștin eminent, are noroc și-i prinde la închinat pe marii gimnaști ai crucii: preacuviosul Băsescu, preafericitul Boc, preaponderala Anastase și pe prea-prea Udrea; iar dacă omul are un instrument bun asupră-i, poate să-i tragă pe toți în poză, ca să și-i pună pe noptieră.
Când coboară noaptea, în vechea Catedrală Metropolitană, mirosurile se prefac în damfuri, pentru a se depune în straturi, ca-n cel mai infect cămin de nefamiliști. Din seifurile papornițelor, scoate fruntea caltaboșul; hop și cepuța, iar pălincuța iese înfoindu-se ca un curcan, cu gâtul înconjurat de mărgele. Într-un târziu, creștinii adorm, iar sforăitul le iese ca un izvor, din digestia care toarce mulțumită, în fuioarele ei. Doar câte o mâță mai cu sânge-n instalație întreprinde câte un mic raid, șterpelind fragmente consistente de salam, de parizer, de mușchiuleț.
S-a observat că, dintre toți credincioșii din lume, creștin-ortodocșii au colesterolul cel mai ridicat.
