Manifestare

Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni



Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni

Tradiția bâlciului de la Fălticeni a fost respectată și în acest an. În 1855, așa cum ne-a lăsat scris cărturarul moldovean G. Melidon, iarmarocul de la Fălticeni era „cel mai mare din ambele noastre principate, numit al Sf. Ilie și care ținea în tot anul mai bine de douăzeci de zile”.
Comemorare Vasile Gh. Popa și Vasile Lovinescu
Prima manifestare inclusă în calendarul “Zilelor Municipiului Fălticeni”, ediția 2009, a avut loc sâmbătă, în sala “Pictor Aurel Băeșu” a Muzeului de Artă “Ion Irimescu”. Comemorarea profesorului Vasile Gh. Popa, care a părăsit această lume pe 18 iulie 1976, și a scriitorul Vasile Lovinescu, de care ne-am despărțit definitiv pe 14 iulie 1984, a fost posibilă cu sprijinul urmașilor lui Vasile Gh. Popa. Aceștia, printr-o muncă asiduă, au selectat cu migală manuscrisele profesorului fălticenean, reușind să publice o inedită culegere de texte, reunite sub titlul “Mărturii – Convorbiri cu Vasile Lovinescu”.
Au marcat, prin alocuțiuni, acest moment cultural scriitorii Grigore Ilisei și Florin Mihăescu, profesorii Neculai Sturzu, Theodor Gheondea, publicistul Eugen Dimitriu, dr. Roxana Cristian și eleva Alina Giorgiana Focșineanu.
Activitatea de la Muzeul de Artă “Ion Irimescu” a continuat cu vernisarea expoziției de artă “Promoția 1969” și un concert cameral intitulat “Literatura inedită a flautului”, susținut de artiști de la Filarmonicile din București și Brașov.
Centenarul cetățeanului Vasile Acatincăi
Sâmbătă, 18 iulie, la ora 10.30, la Biserica Sfinții Mucenici Zenovie și Zenovia din Țarna Mare a avut loc aniversarea centenarului cetățeanului Vasile Acatincăi. Oficialități locale, membrii familiei, vecini, oameni care îl cunosc au fost alături de singurul locuitor al urbei de pe Șomuz care are frumoasa vârstă de 100 de ani.
Gheorghe Acatincăi locuiește pe strada Câmpului, pe malul stâng al Șomuzului, împreună cu soția sa, de peste 60 de ani, o femeie la rândul ei în vârstă de 94 de ani.
„O trecut viața, și cu bune și cu rele, a fost bine. Cele mai frumoase amintiri se leagă de căminul cultural de la Țarna Mare. Am fost îndrumător acolo și casier. Am făcut echipe de dansuri, cor. Am fost cu formațiile prin alte localități. Am dus o viață frumoasă atunci, și în rest agricultură. Cu familia m-am împăcat foarte bine, am știut să ne distrăm. Am fost la nunți și m-am distrat. N-am avut nici un dușman. Eram căutat de prin alte sate pentru a participa la nunți, pentru că știam tradițiile, conocării, iertăciuni. La spital am fost de trei ori, cu ochiul, odată am căzut de pe o scară, și încă o dată pentru ceva la vezică”, ne-a declarat Vasile Acatincăi.
Pe lângă flori și cadouri, aniversatul a primit din partea primarului Vasile Tofan și un plic cu 1.000 lei.
41 de cupluri au sărbătorit „Nunta de aur”
Păstrând tradiția ultimilor ani, Primăria Municipiului Fălticeni, cu sprijinul Bisericii “Sfântul Ilie”, a organizat sâmbătă, la ora 16, o nouă ediție a evenimentului “Nunta de Aur”, moment distinct în cadrul Programului “Zilele Municipiului Fălticeni”. Dintre familiile întemeiate în anul 1969, care locuiesc în municipiul Fălticeni, au participat la această manifestare un număr de 41 de cupluri. A devenit un obicei de a alege nașii nunții de aur dintre cuplurile tinere care s-au căsătorit în luna desfășurării evenimentului. Astfel, în 2009, nașii nunții de aur au fost Bogdan și Mirela Grigoraș.
Un sobor de opt preoți, avându-l în frunte pe preotul protopop Constantin Patrolea, a oficiat slujba specială dedicată acestui moment, la care au participat, pe lângă miri și nași, copiii și nepoții celor aniversați, primarul Vasile Tofan, viceprimarul Gheorghe Aldea, consilieri locali, personalități ale culturii locale. După slujba de mulțumire și rostirea rugăciunilor, în curtea bisericii „Sfântul Ilie” a fost organizată o scurtă recepție, în cadrul căreia municipalitatea le-a oferit mirilor diplome, flori, și câte 200 de lei.
Bâlci la Fălticeni
Cu toate că marile tranzacții comerciale nu se mai fac la iarmaroc, ca pe vremuri, bâlciul de la Fălticeni a rămas printre cele mai mari din țară, fiind al patrulea ca mărime din România, după bâlciurile de la Roșiorii de Vede, Buzău și Roman.
Din bâlciul de odinioară se mai păstrează doar iujul cel mare, căluții de lemn pentru copii, puștile cu aer comprimat, papagalii cu bilete, jocul de ruletă. Carusele moderne au luat locul celor acționate manual sau cu motoare pe benzină, al bărcilor, al vestitelor circuri cu clovni sau cu dresaje de animale, iar comerțul ambulant cu tot felul de chinezării ieftine a înlocuit tranzacțiile comerciale încheiate la iarmaroc între cei mai renumiți comercianți.
La bâlci, prețuri mici la tarabe, foarte mari la instalațiile de agrement
Timp de trei zile, de sâmbătă până luni, în zona gării a fost bâlci în toată regula, cu lume pestriță și zgomotoasă, cu manele date la maxim, cu muncitori de la salubritate care cu greu au putut colecta zecile de tone de gunoaie, cu polițiști și jandarmi „infiltrați” în aglomerație, cu asistenți medicali aflați în „misiune” pentru a acorda primul ajutor, cu negustorii de jucării care strigau cât îi țineau bojocii că au „marfa cea mai bună, la preț de criză”.
Față de anii precedenți, numărul celor care au fost pe 20 iulie în bâlci a fost mai mic. Asta ne-au spus-o și proprietarii de instalații de agrement, dar și comercianții. Din lipsă de mușterii și datorită abundenței de produse, nu numai comercianții de jucării, ci și producătorii agricoli sau comercianți de legume și fructe locali sau veniți din cele mai îndepărtate colțuri ale țării au fost nevoiți să scadă prețurile.
Pe strada Unirii, ce face legătura între gară și autogară, locație în care este amplasat și bâlciul, comercianții ambulanți au oferit vizitatorilor urbei de pe Șomuz iconițe, cărți vechi, jucării, înghețată, vată din zahăr si floricele de porumb, ochelari de soare, lenjerie intimă și papuci „pentru o zi” la trei lei perechea, sau papuci din piele la câteva zeci de lei perechea, ceaune și cratițe, telecomenzi și casetofoane, farfurii, oale, cuțite și prosoape de baie.
Și în acest an nu au lipsit „tombolele fără pierdere” la care câștigai tot felul de obiecte, pe cât de inutile, pe-atât de lipsite de valoare, și nici papagalii care îți trăgeau biletul „viitorului”.
Deși peste tot se spune și se dezbate criza financiară, pentru proprietarii de instalații de agrement aceasta nu este de actualitate. Cele mai mici prețuri, trei lei, trei minute, au fost practicate la instalațiile destinate copiilor mici, în timp ce la mașinuțe, pentru trei minute de tamponat, cu tot cu pauzele de îmbarcare – debarcare a pasagerilor, se plăteau opt lei. Nici la roata norocului, câștigurile nu erau de partea celor care dădeau patru sau cinci sau 5 lei. Fie că o învârteai cu putere, fie că dădeai roții doar un impuls mic în speranța că se va opri în locul cu premiul cel mare, aceasta staționa tot acolo unde premiile erau un fluier, un pix sau un breloc.
Profit a fost și pentru proprietarii instalațiilor de agrement la care tinerii vânjoși din împrejurimile urbei de pe Șomuz își încercau forța pumnului. Pentru „trei bătăi” dădeai cinci lei „mai ieftin decât dacă dai același pumn la discotecă”, cum a spus unul dintre boxerii de ocazie.
Muzică, mici, bere și artizanat
Piața „Nada Florilor” a reunit vânzătorii de mici, bere, grătare, fripturi și hamsii, vânzătorii de artizanat, ceramică, cusături, împletituri și alte cele făcute în mod tradițional sau mai puțin tradițional, vânzătorii de iconițe și căndeluțe, dar și pe cei cu vată din zahăr, floricele din porumb, cozonac unguresc, gogoși. Prin fumul grătarelor încinse de la terase, sâmbătă seara tinerii au putut urmări pe scena din piață evoluția lui Rhadoone Dee Jay și MC Răzvan Stroe.
Duminică seara a venit și rândul muzicii rock, disco-pop și etno. “Încălzirea” au făcut-o localnicii prin spectacolul de dans oferit de câteva trupe locale. Deși anunțată de prezentator ca trupă, UNIK a fost doar o solistă care a smuls aplauzele tinerilor liceeni. Concertul celor de la „Datina” a înfierbântat atmosfera, Piața „Nada Florilor” devenind un loc numai bun de încins hore și dansuri pe ritmurile muzicii etno.
Câteva mii de oameni au așteptat până aproape de ora 23 evoluția de excepție a formației Milenium de la Chișinău, doriți fiind de un spectacol adevărat, așa cum se anunța încă de la ora 14,00 când moldovenii au făcut timp de aproape două ore probe de sunet. A fost un spectacol care a durat până la ora 1 a zilei de Sfântul Ilie, un spectacol live, în care membrii formației, studenți la Conservatorul din Chișinău, au interpretat compoziții proprii, melodii prelucrate din folclorul românesc în interpretare rock, melodii rusești printre care și tradiționalul cazacioc, dar și melodii din repertoriul internațional. Despărțirea de Milenium s-a făcut cu mare greutate, scandările și aplauzele publicului determinându-i pe cei șase membri ai formației să revină pe scenă.
Organizatorii din acest an ai Zilelor Municipiului Fălticeni au fost Primăria Municipiului Fălticeni, Casa de Cultură a Municipiului Fălticeni, Centrul Cultural Bucovina Suceava, Direcția pentru Sport a Județului Suceava, Academia Olimpică Suceava, Biserica „Sfântul Ilie” Fălticeni și Biserica „Sf. Mc. Zenovie și Zenovia”.


Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni
Manifestare: Bâlci și spectacole la Zilele municipiului Fălticeni


Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea solicită reluarea procedurii de clasare și intervenții urgente pentru salvarea Casei de Cultură a Sindicatelor din Suceava

Licitația pentru reparații și consolidarea blocului explodat în Burdujeni, reluată în aceeași zi cu explozia blocului din Rahova

Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022
Blocul de locuințe de pe strada Rarău – cartierul Burdujeni, afectat grav de o explozie cauzată de acumularea de gaz metan, pe 5 decembrie 2022