Bălan: România este o țară cu un mediu propice dezvoltării afacerilor



Deputatul PD-L de Suceava Ioan Bălan a declarat în cursul zilei de vineri că România a devenit o țară atractivă pentru oamenii de afaceri. Bălan a explicat că, potrivit unui top realizat de Bloomberg cu privire la mediul de afaceri, România ocupă locul 32 din 160 de economii naționale, cel mai important avantaj al pieței românești fiind costul redus al forței de muncă.
El a explicat că topul Bloomberg a fost realizat luându-se în considerare mai multe criterii, respectiv gradul de integrare economică, costul înființării unei afaceri, costul forței de muncă și al materiilor prime, costul transportului de mărfuri și bunuri și indicele bazei locale de consumatori.
„Măsurile economice coerente luate de Guvernul României în ultimii ani au reușit să impună România ca fiind o țară care are un mediu propice dezvoltării afacerilor. România are, în ciuda contextului economic mondial dificil, un mediu de afaceri sănătos și se situează din acest punct de vedere, în topul Bloomberg, mai sus decât Cehia, Noua Zeelandă, Israel, Turcia sau Bulgaria”, a precizat Ioan Bălan.