Atașament

Balan: „Rămân ceea ce am fost dintotdeauna, un membru fidel al partidului”



Deputatul liberal Ioan Balan
Deputatul liberal Ioan Balan

”Rămân ceea ce am fost dintotdeauna, un membru fidel al partidului la construcția căruia am pus și eu umărul”. Este declarația făcută ieri de deputatul liberal Ioan Balan după ce s-a retras din cursa pentru Primăria municipiului Suceava și din funcția de președinte al Organizației Municipale Suceava a PNL. Balan a declarat în cadrul unei conferințe de presă că acesta este un moment greu pentru el și că decizia privind renunțarea la candidatură îl afectează personal, însă înțelege că este în avantajul partidului. ”Nu îmi este ușor, pentru că mă afectează personal, dar pe de altă parte putem merge înainte având în vedere că această echipă pe care am construit-o are ca principal obiectiv câștigarea primăriei. Câștigarea primăriei e un obiectiv al PNL-ului. Așa mi-am asumat dintotdeauna. Sunt om politic și am învățat câteva lucruri în politica asta de prin 1994. În primul rând mi-am urmat partidul de fiecare dată, pe făgașul lui. Ce a făcut partidul, eu l-am urmat, fără să comentez deciziile luate. Și am mai învățat că pentru a te numi creștin trebuie să ai o bază și aceasta este Biblia, care are învățăturile ei. Când reușești să urmezi învățăturile din Biblie te numești creștin. Am învățat că atunci când ești politician te afiliezi unui partid, unui statut. Și când urmezi învățăturile partidului și ale statutului ai putea să te numești politician. Eu completez și aș spune că nici măcar atât nu ar fi suficient dacă nu ții cont de cei cărora te adresezi. Și dacă cetățenii au spus astăzi la Suceava că Ion Lungu are 51% și Balan 20%, înseamnă că eu sunt politician și înțeleg că din partea PNL trebuie să candideze cel mai bun, pentru ca dezideratul echipei pe care am construit-o să fie îndeplinit. Vă spun cinstit că eu am hotărât să-mi retrag candidatura și să mă retrag de la șefia organizației. Așa este firesc, ca odată cu o nouă candidatură să avem o nouă echipă din care sper să facă parte majoritatea celor care sunt acum”, a explicat Balan.
Balan despre relația cu Lungu: „Între noi nu a fost dușmănie, a fost o rivalitate politică”
El a subliniat că a abordat această candidatură cu maximă seriozitate, însă regretă că nu a reușit să-i convingă pe suceveni, așa cum i-a convins pe toți cei care au făcut echipă în jurul său, membri de partid și specialiști din societatea civilă. „Am crezut foarte mult în șansa mea, în candidatura aceasta la primărie, dar realitățile uneori sunt altele decât cele pe care noi le percepem. Cred că vina în special îmi aparține mie, nu are cum să fie a echipei care a fost strâns unită în jurul meu. S-au văzut rezultatele de la alegerile prezidențiale și știți că bătălia în municipiul Suceava nu a fost ușoară. Toți, și accentuez foarte clar, toți au fost împotriva noastră. Am fost cel care a ținut cu echipa PNL steagul sus. Câștigul pe care l-am avut la Suceava s-a datorat în cea mai mare parte domnului președinte Iohannis, dar s-a datorat și muncii noastre. Rămân ceea ce am fost dintotdeauna, un membru fidel al partidului la construcția căruia și eu am pus umărul. Mulțumesc tuturor celor care m-au susținut și au crezut în mine”, a declarat Balan.
El a adăugat că-l va susține pe Ion Lungu să câștige Primăria Suceava, arătând că între el și actualul primar nu a fost o dușmănie, ci o rivalitate politică. ”În toți acești ani nu am vorbit în termeni jignitori la adresa primarului Ion Lungu. În ultima perioadă am spus niște lucruri pe care le mențin în continuare. Ion Lungu în principal este un produs al PNL. Vrem, nu vrem astăzi există o compatibilitate între noi. Între noi nu a fost dușmănie, a fost o rivalitate politică”, a spus Ioan Balan.



Recomandări

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate