Deputatul PD-L de Suceava Ioan Bălan, alături de senatorul Orest Onofrei și deputații Eugen Uricec și Sanda-Maria Ardeleanu, intenționează să sprijine primăriile din jurul municipiului Suceava pentru ca fiecare dintre acestea să aibă cel puțin un proiect european. Ioan Bălan a precizat că este vorba despre 20 de localități și cartierul Burdujeni. Deputatul PD-L a explicat că este vorba despre localitățile din colegiul senatorial Suceava, care cuprinde trei colegii de deputați, unul în care a fost ales el, iar în celelalte două Eugen Uricec și Sanda-Maria Ardeleanu.
„Am hotărât ca fiecare dintre noi să sprijinim primăriile și primarii pentru a primi finanțare pentru un proiect european. Și vom veni cu termene și cu soluții clare. Vrem să luăm proiectele încă de la început și le vom duce până la capăt, până se va primi finanțarea”, a spus Ioan Bălan.
El a adăugat că acest sprijin va fi acordat și localităților în care există deja proiecte, promovate de primării sau de către Consiliul Județean. De asemenea, Ioan Bălan a arătat că parlamentarii PD-L vor acorda sprijin pentru promovarea acestor proiecte tuturor primăriilor din cele 20 de localități, indiferent de culoarea politică a primarilor.
„Am cerut ca în acest demers să fim sprijiniți și de celelalte partide. Nu am primit nici un răspuns, motiv pentru care am decis să ne ocupăm personal de promovarea acestor proiecte”, a continuat Ioan Bălan.
La rândul său, senatorul PD-L de Suceava Orest Onforei a precizat că promisiunea de a avea un proiect cu finanțare aprobată poate fi verificată până la sfârșitul acestui an.
Susținere
Bălan promite câte un proiect european în localitățile din jurul Sucevei
