Secretarul general al PD-L Suceava, deputatul Ioan Bălan, a declarat că rezultatele la alegerile parțiale din județele Neamț și Maramureș au demontat mitul potrivit căruia Uniunea Social Liberală ar avea 70% în sondaje.
Bălan a precizat că PD-L a reușit să câștige alegerile în Neamț, deși democrat-liberalii „au jucat în deplasare”, în sensul că alegerile din acest județ au avut loc într-un colegiu „pur USL”.
„Cu toate acestea, am reușit să câștigăm detașat. Iar în Maramureș am pierdut la un scor onorabil. Dacă facem cumulat rezultatele din cele două colegii, se va vedea că PD-L tot a câștigat la numărul de voturi 48%, la aproximativ 43% cât a avut USL. Și este important să tragem următoarea concluzie: procentul de 70% al USL este un mit”, a declarat Ioan Bălan.
El a adăugat că în mod sigur USL va obține un scor și mai mic la viitoarele alegeri, în condițiile în care în lupta electorală vor intra mai mulți candidați, „unii dintre aceștia având un bazin electoral comun cu USL”.
Secretarul general al PD-L i-a criticat pe liderii de la nivel național ai USL, precizând că aceștia au dat dovadă că sunt aroganți atunci când au comentat rezultatele alegerilor parțiale din cele două județe.
„Mă miră foarte tare aroganța cu care liderii USL au ieșit și au motivat oarecum înfrângerea și câștigul pe jumătate, în sensul că cele două colegii au fost în mediul rural și că cetățenii sunt proști și își merită soarta. Asta este o mare aroganță din partea lor și sunt convins că îi va costa acest lucru. Noi nu considerăm că în mediul rural oamenii nu știu să aleagă și pot fi păcăliți cu o horă sau o pungă de orice culoare ar fi ea”, a declarat deputatul PD-L.
Ioan Bălan a precizat că alegătorii au înțeles că măsurile luate de actualul Guvern au reușit să pună la adăpost România „de taifunul care încă se abate asupra Europei”.