Deputatul PDL de Suceava Ioan Balan îi cere ministrului Transporturilor, Dan-Coman Șova, să precizeze care este data cea mai realistă la care ar putea fi încheiate lucrările la șoseaua de centură a municipiului Suceava. Conform procedurilor parlamentare, Balan i-a adresat o întrebare ministrului Transporturilor, solicitându-i răspuns în scris. ”Directorul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, domnul Narcis Neaga, a afirmat, luni, 19 mai 2014, că lucrările la centura ocolitoare a municipiului Suceava vor fi reluate în aceeași zi. Mai mult, constructorul are un termen de două săptămâni pentru finalizarea, prin turnarea stratului asfaltic de uzură, a porțiunii cuprinse între intersecția DN17 și până la E 85. Chiar dacă s-au dat garanții, chiar și din partea premierului Victor Ponta, în privința asigurării finanțării, lucrările continuă să stagneze, așa cum s-a întâmplat și în ultimele luni. În aceste condiții, vă rog, domnule ministru, să precizați care este data cea mai realistă pe care o anticipați pentru finalizarea lucrărilor la centura Sucevei. Solicit formularea răspunsului în scris”, spune Ioan Balan în adresa înaintată ministrului Transporturilor.