Critici

Balan: „Grupul de iresponsabili Dragnea-Grindeanu-Tăriceanu-Ponta au aruncat România într-o criză politică fără precedent”

Deputatul de Suceava Ioan Balan: „Nu cred că mai există vreun român care să mai îndrăznească să creadă în PSD”
Deputatul de Suceava Ioan Balan: „Nu cred că mai există vreun român care să mai îndrăznească să creadă în PSD”

„Grupul de iresponsabili Dragnea-Grindeanu-Tăriceanu-Ponta au aruncat România într-o criză politică fără precedent, cu efecte economice deja resimțite de toți românii”. Declarația aparține vicepreședintelui PNL, deputatul de Suceava Ioan Balan, și a fost făcută recent în plenul Camerei. Balan a arătat că răfuielile interne din PSD nu sunt plătite de cei responsabili, adică nici de Dragnea, nici de Grindeanu, nici de Tăriceanu, nici de Ponta, nici de altcineva din PSD sau ALDE, ci de cetățenii români, mare parte dintre aceștia, spune el, fiind înșelați cu promisiuni în iarna anului 2016. „Știe careva de la PSD sau ALDE cât de mult s-a depreciat moneda națională, leul, din cauza disputelor politice purtate de cele două găști din interiorul PSD? Știe vreunul dintre cei de la putere cu cât au crescut ratele la bănci ale românilor, doar pentru că Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu se joacă iresponsabil cu destinele țării noastre? Bănuiește vreunul dintre ei cu cât au crescut prețurile la raft ale produselor doar pentru că PSD mai dă încă o dovadă supremă de iresponsabilitate politică față de țară? Știe vreunul dintre parlamentarii responsabili ai PSD sau încă ai ALDE, căci văd că s-au cam împuținat în ultima vreme, câți investitori străini au ocolit în aceste zile România, doar pentru că au transformat țara într-o adevărată enclavă de instabilitate politică și chiar economică? Am dat doar câteva exemple despre răul uriaș pe care l-a făcut iresponsabilitatea liderilor PSD și ALDE, aruncând țara într-o profundă instabilitate politică”, a spus Ioan Balan.
Balan consideră că după doar șase luni de guvernare „iresponsabilă”, în dreptul „reușitelor” celor de la PSD-ALDE nu se regăsește decât „praful și pulberea”
Vicepreședintele PNL a arătat că în timp ce președintele Klaus Iohannis a repus România pe harta politicii și economiei mondiale în cadrul unui turneu politico-diplomatic de forță, guvernananții „au fost lăsați singuri cu chibriturile, deși cu toții știm că au încercat în nenumărate rânduri să dea foc la țară”. „În primul rând, prin vocea președintelui american Donald Trump, România a obținut garanții ferme de securitate pentru țara noastră. Din partea cancelarului german Angela Merkel, domnul președinte Klaus Iohannis a obținut angajamente ferme de intensificare a relațiilor comerciale, deși cunoaștem cu toții că Germania este cel mai important partener comercial al României și unul dintre stâlpii competitivității economiei noastre naționale. Împreună cu tânărul președintele francez Emmanuel Macron, președintele Klaus Iohannis a reușit revigorarea tuturor colaborărilor noastre tradiționale: politice, economice, culturale. În tot acest context favorabil, în toată această situație extraordinar de bună, în care Klaus Iohannis a repus România pe harta politicii și economiei mondiale, acasă, în România, Dragnea-Grindeanu-Tăriceanu-Ponta au fost lăsați singuri cu chibriturile, deși cu toții știm că au încercat în nenumărate rânduri să dea foc la țară”, a menționat Balan. El a concluzionat că după doar șase luni de guvernare „iresponsabilă” și de acțiuni ale unei majorități parlamentare total dezinteresate de programul de guvernare, în dreptul „reușitelor” celor de la PSD-ALDE nu se regăsește decât „praful și pulberea”. „Prețuri mai mari, o putere de cumpărare mai mică pentru angajați și pensionari, nici o investiție nouă, iar cele vechi abandonate, distrugerea imaginii externe a României, dezechilibre financiare pe linie și zero fonduri europene. Este și normal ca bilanțul să arate așa atâta vreme cât cei din PSD și din ALDE au avut un cu totul alt program de guvernare, în care nu s-a regăsit nici un punct din promisiunile fluturate în campania electorală. Abia acum vedem cu toții care este adevăratul lor program de guvernare: atacuri la instituțiile statului, prăduirea finanțelor statului, politizarea tuturor funcțiilor publice și deprofesionalizarea lor, dar și lupta de gherilă pentru putere. După această ultimă dovadă, a moțiunii împotriva propriului guvern incompetent, nu cred că mai există vreun român care să mai îndrăznească să creadă în PSD, au simțit cu toții pe pielea lor ce au pățit dacă au îndrăznit să creadă”, a conchis deputatul PNL de Suceava.

Recomandări

Peste 1.000 de oameni din județ participă duminică la mitingul AUR de la București pentru reluarea cât mai repede a alegerilor prezidențiale

Urmează un vot decisiv pentru ca Romania să nu intre într-o criză politică prelungită, pe modelul Bulgariei

Liberalul Bogdan Gheorghiu le aduce aminte social-democraților că PSD a venit la masa guvernamentală cu acceptul președintelui Klaus Iohannis