Vicepreședintele PNL pentru Regiunea de Nord-Est, deputatul sucevean Ioan Balan, a declarat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, că liderul liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, va candida în mod sigur pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Suceava la alegerile locale de anul viitor. Ioan Balan a subliniat faptul că această candidatură a lui Gheorghe Flutur e o certitudine. „Întăresc faptul că Gheorghe Flutur va candida. E o certitudine lucrul acesta”, a spus Balan. Făcând referire la cei care ar infirma această candidatură pentru șefia administrației județene, Ioan Balan a spus că „nu trebuie luați în considerare toți cei care își fac vânt cu coada”.
Balan a precizat că pentru PNL este extrem de important să aibă la nivelul județului Suceava un număr cât mai mare de primari, iar aceștia să fie foarte bine reprezentați în Consiliul Județean prin consilieri. „Trebuie să realizăm o majoritate care să ne dea posibilitatea să-l alegem președinte de Consiliu Județean pe președintele PNL, Gheorghe Flutur. Și spun lucrul acesta pentru că mandatul încheiat de Gheorghe Flutur în 2012 ne arată faptul că de atunci și până în prezent lucrurile sunt blocate în județ, proiectele au rămas în același stadiu, iar unele chiar s-au mai și deteriorat”, a explicat vicepreședintele PNL.
El a explicat că proiectul lui Gheorghe Flutur pentru mandatul de președinte al CJ Suceava din perioada 2016 – 2020 va fi de continuare a investițiilor pe care le-a promovat în județ, însă cel mai important proiect va fi cel de a continua promovarea Bucovinei.
„Uitați-vă ce a însemnat promovarea Bucovinei între anii 2008 și 2012 și ce înseamnă cum. Între 2008 și 2012 Bucovina a cunoscut cea mai mare promovare din istoria sa, iar pe marile ecrane din capitalele europene se făcea referire la toate proiectele promovate de Gheorghe Flutur, de la «Crăciun în Bucovina» și până la «Pelerin în Bucovina». De asemenea, marile televiziuni și publicații europene vorbeau despre Bucovina. În acea perioadă Bucovina era pe buzele tuturor, lucru care nu prea se mai întâmplă astăzi”, a spus Ioan Balan, care a adăugat că în mandatul lui Flutur de președinte al CJ turismul în județul Suceava a crescut cu 7 – 10% anual. Balan a precizat că acest lucru nu s-ar fi întâmplat fără implicarea directă a lui Gheorghe Flutur, acesta fiind și cel care a promovat proiectele de dezvoltare a infrastructurii rutiere și turistice, dintre acestea din urmă amintind de investițiile la Muzeul Bucovinei, Cetatea de Scaun a Sucevei, dar și proiectele pe fonduri europene pentru reabilitarea unor mănăstiri. El a mai amintit și de faptul că în mandatul lui Gheorghe Flutur la șefia administrației județene, în aproape toate localitățile sucevene au fost implementate proiecte pentru dezvoltarea rețelelor de apă și canalizare.
Balan: În momentul de față județul este blocat pentru că „de aproape patru ani nu s-a mai făcut nimic”
Ioan Balan a subliniat faptul că unul dintre cele mai importante proiecte promovate de Gheorghe Flutur a fost cel de modernizare a Aeroportului „Ștefan cel Mare” Suceava.
„Vorbim despre aeroport ca despre un lucru extraordinar, care se întâmplă încă și astăzi. Din păcate lucrurile acolo merg relativ greu. Sunt într-o întârziere cunoscută și recunoscută și de cei de la CJ Suceava. Îmi pare rău că trebuie să o spun, dar proiectul acesta a fost pornit cu foarte mare avânt, însă s-a derulat cu încetinitorul și face un pas înainte și doi înapoi încă și astăzi”, a spus Ioan Balan, care a amintit că Flutur l-a avut partener și pe el în promovarea acestui proiect, dar și pe fostul ministru al Transporturilor, Anca Boagiu. Pe de altă parte, el a ținut să precizeze că îl bucură faptul că și colegul său din PNL, deputatul Alexandru Băișanu, se implică pentru deblocarea acestui proiect, însă a arătat că pentru ca acest lucru să se întâmple este necesară și implicarea reprezentanților din PSD Suceava și a parlamentarilor din Neamț și Botoșani. „Eu vă spun sincer că implicarea directă a noastră, a parlamentarilor, e o chestiune mai mult de imagine publică decât de implicare directă. O implicare directă ar trebui să o aibă președintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, în atribuțiile căruia se află direct acest proiect și de care este direct răspunzător. Și dacă proiectul a pornit puternic și astăzi se mișcă greu este pentru că și celelalte investiții din județ se mișcă foarte greu”, a declarat liderul PNL. Ioan Balan a arătat că în momentul de față județul Suceava este blocat, pentru că „de aproape patru ani nu s-a mai făcut nimic”. Balan a arătat că l-ar bucura faptul ca în 2016, când Flutur va câștiga șefia CJ Suceava, acesta să preia proiectele așa cum le-a lăsat, și nu mai rău.
Nu în ultimul rând, el a afirmat că obiectivele lui Gheorghe Flutur din mandatul 2008 – 2012 au fost îndeplinite, amintind de „ABC-ul civilizației” pentru președintele PNL Suceava, care a însemnat investiții în apă, canalizare, infrastructură, dar și educație și sănătate. Făcând referire la sănătate, Balan a amintit de modernizarea Spitalului Județean Suceava, subliniind că aceasta a fost făcută pentru că „am avut șansa ca la conducerea lui să fie un om puternic în persoana lui Vasile Rîmbu, dar în același timp am avut șansa să avem un om cu înțelepciune și cu vederi pentru dezvoltarea acestui edificiu, și anume Gheorghe Flutur”. Ioan Balan a încheiat precizând din nou că în mod sigur Gheorghe Flutur va candida pentru șefia Consiliului Județean Suceava.
Politic
Balan: Gheorghe Flutur va candida cu certitudine pentru președinția CJ Suceava
