Balada lui Ciprian Porumbescum cântată în gară. Dar ce gară!

Despre paragina căilor ferate din țara noastră am tot vorbit, de ni s-a făcut gura pungă. Înclin tot mai mult să cred că ea a fost premeditată, gândită cu cea mare atenție chiar. Adăugată la dezastrul căilor rutiere, această realitate sinistră creează o situație jenantă pentru noi ca popor. Dar cum acolo sus, la vârf, nu există rușine, doar noi, păgubiții, rămânem cu ea.
Să parcurgă trenul poreclit ”rapid” în opt ore lungi o distanță care, în Europa din care oficial facem parte, e străbătută în doar două ore scurte… Este descalificant, este primitiv. În alte țări, miniștrii noștri de transporturi din ultimii 27 de ani ar fi fost judecați pentru înaltă trădare și azvârliți în beciuri întunecoase. La noi, au ajuns în mansarde luminoase, cu simbrii galactice, de parcă sunt niște staruri.
Un lucru încântător am întâlnit în Franța, unde trenurile merg brici. Un lucru încântător am zis, dar încântător și în sens propriu. Vreau să spun că, în fiecare gară, la loc de cinste se află câte un … pian. Care nu e doar așa, de ornament, pentru a da bine în ochii călătorilor. Ci e chiar funcțional, cântă.
Mai mult, pasagerii sunt cei invitați să cânte la el. Și nu se lasă prea mult invitați. Din când în când, câte unul se așază pe scăunelul din fața clapelor și se pune pe țesut o feerie mai mică sau mai mare… Iac-așa, am ascultat și clasicele teme abordate de Clayderman, dar și oleacă de Beethoven și de Chopin.
Sunt momente când apartenența la poporul român te face să te simțești mândru. Să vă mai spun că în gară la Nancy am avut ocazia să ascult Balada lui Porumbescu? Și că pasagerii, care așteptau trenurile lor, au aplaudat interpretul, o fătucă de vreo 20 de ani, care – judecând după fizionomie – era româncă? Și că au cerut bis?
Mama ei de viață! De ce oare balada lui Porumbescu n-o pot asculta interpretată la pian și în Gările Ițcani, Vatra Dornei și Câmpulung?
Why?