Tradiție reînviată

Bal și petrecere pe cinste în Gara Burdujeni



Bal și petrecere pe cinste în Gara Burdujeni
Bal și petrecere pe cinste în Gara Burdujeni

– Vechea sală în care se ținea Balul Gospodarilor a fost, în a doua zi a Crăciunului, mai plină ca niciodată, odată cu reluarea unei tradiții pierdute acum aproape 50 de ani
– Cântecele au însuflețit Gara Burdujeni până spre miezul nopții, iar unii călători chiar au renunțat la drumul pe care-l aveau de parcurs pentru o astfel de petrecere
În seara celei de a doua zi de Crăciun, principalul punct de atracție a sucevenilor a fost clădirea Gării Burdujeni, în care, pentru prima dată după aproape 50 de ani, a fost reluat un obicei cu mare priză la public – Balul Gospodarilor, dar sub titulatura de Balul Sucevenilor.
Peste 1.000 de suceveni s-au adunat în frumoasa sală centrală a Gării Burdujeni, în care se organizau balurile de odinioară, în vreme ce alte câteva sute de oameni s-au perindat pe acolo, părăsind sala din cauza căldurii și aglomerației, iar alții s-au mulțumit doar să stea să asculte antrenantele melodii de muzică populară.
Balul – prilej de distracție și regăsire a cunoscuților
Balul Sucevenilor, anunțat din timp de primarul Ion Lungu, care a avut ideea reluării acestui obicei, a fost așteptat cu nerăbdare de sute de suceveni, unii dornici să retrăiască frumoasele momente din tinerețe, când dănțuiau de zor în sala Gării, alții curioși să vadă ce li s-a pregătit.
Astfel, deși Balul a fost programat să înceapă la ora 19.00, sute de oameni se adunaseră în sală chiar cu o oră înainte.
În jurul orei 19.00, pe străzile din Burdujeni deja se puteau vedea grupuri numeroase, care chit că se cunoșteau sau nu, mergeau în aceeași direcție: la Gară.
Alte grupuri soseau continuu din oraș, cu autobuzele și cu mașinile personale, întreaga Gară fiind supusă unei agitații fără precedent. Noii-veniți erau direcționați de polițiștii comunitari către zonele mai puțin aglomerate, pentru a nu bloca intrările, iar în timp ce unii se avântau în mulțime, alții ieșeau, roșii la față și cu frunțile scăldate în sudoare.
Înăuntru, puzderie de lume, adunată de prin toate colțurile orașului. Unii erau veniți cu familia și prietenii, cu vecinii de bloc, în vreme ce alții regăseau acolo cunoștințe vechi, pe care nu le mai văzuseră la față de multă vreme.
În ciuda aglomerației, din cauza căreia nu puteai parcurge sala decât cu un mare efort de voință, ici-colo, oamenii se grupaseră cercuri-cercuri, bătând mărunt pasul în ritmul muzicii populare.
Însă dansurile se țineau cel mai abitir lângă scena amenajată într-un capăt al sălii, unde zeci de cupluri s-au încins la dans, atât pe ritmuri populare cît și pe cele de vals.
Printre cei prezenți în prima linie a dansatorilor la balul Sucevenilor se aflau primarul Sucevei, Ion Lungu și fratele său geamăn, Constantin, secretarul Primăriei, Ioan Ciutac, consilierii locali Gheorghe Cosmulese și Dorel Maxim, șeful ARR, Viorel Hrebenciuc, și o mulțime de funcționari din instituții publice.
– Veteran al balurilor Gospodarilor, prezent la petrecerea de marți seară
Printre cei care dansau cu patimă, în fața scenei pe care au evoluat mari nume ale muzicii populare românești, precum Margareta Clipa, George Finiș și Sofia Vicoveanca, acompaniați de fanfara Bucovina a Primăriei Suceava, se afla unul dintre cei care a participat la multe din Balurile Gospodarilor din anii ’40.
Jenică Roșu s-a născut într-un sat din apropiere de Suceava și locuiește în Burdujeni din 1942. În acea perioadă a prins gustul balurilor organizate săptămânal în sala festivă a Gării Burdujeni, la care era nelipsit, deși trebuia să se ferească de ochii directorului școlii la care învăța, prezent și el de fiecare dată.
“Balul Gospodarilor se ținea în fiecare sâmbătă seara, era cu plată la intrare, încât nu era așa aglomerat ca acum. Altfel era aranjată și scena de pe care se cânta, pe margine erau mese și scaune, iar în mijloc se dansa. Se cântau aici toate genurile de muzică, de la tango, bătută, mazurcă și până la vals, care era preferatul multora. Când se cânta vals, sala asta, cât este ea de lungă, nu mă lăsam până nu o parcurgeam de la un capăt la altul. Când auzeam muzica, era sfârșitul tuturor supărărilor”, povestește Jenică Roșu, care, la cei 76 de ani ai săi, a ținut morțiș să fie prezent la reluarea tradiției care i-a făcut tinerețea mai frumoasă.
A venit împreună cu fiica sa, cu soțul acesteia, cu nepoata și cu nepotul, să le arate cum știe el să se distreze, pe ritmuri asemănătoare celor de acum 50 de ani.
Balul Gospodarilor este pentru el o parte din viața sa, sarea și piperul săptămânilor în care învăța la Liceul comercial Suceava. Deși tradiția balurilor era dispărută deja de foarte mult timp, în memoria sa a rămas mereu vie. Tocmai de aceea, în 1976 a venit în Gară cu o nepoată, să-i arate sala de care se leagă multe din cele mai frumoase amintiri ale sale.
“Balul la care particip acum îmi aduce aminte de tinerețile mele. Viața nu e frumoasă dacă nu mergi la un dans, să te întâlnești cu multă lume și să te distrezi împreună cu ei”, spune Jenică Roșu, care și-a văzut împlinit visul de a participa din nou la baluri în sala Gării Burdujeni.
– Distracție pentru suceveni, dar și pentru călători
Balul Sucevenilor a avut o mulțime de spectatori și din rândul călătorilor din gară, fie că se aflau acolo în așteptarea unui tren de noapte, fie că abia coborâseră din cele care soseau din când în când.
Dacă geamurile aburite ale sălii de festivități nu le permiteau să vadă forfoteala dinăuntru, acordurile ce răzbăteau de jur împrejurul gării le atrăgeau atenția tuturor. De multe ori, cei care coborau din tren uitau să plece direct acasă ori unde aveau ei drum, și cu bagajele după ei, se grăbeau să prindă cât mai mult din spectacol.
Fiecare din cele trei intrări în sală era permanent asaltată de mulțime, într-un du-te-vino amețitor, mulți din cei prezenți venind doar pentru a-i privi pe cei ce dansau, ori pentru a-i asculta pe cunoscuții interpreți de muzică populară prezenți pe scenă. Au fost și oameni care au coborât din tren pentru a participa la petrecerea din gară, amânându-și călătoriile pentru a nu pierde evenimentul monden al anului din Suceava. În schimb, erau și multe perechi care veniseră gătite în haine de sărbătoare, pregătiți să participe la un bal al gospodarilor, numai că aglomerația din sală nu le-a mai dat ocazia să se desfășoare așa cum ar fi vrut. Unii au plecat mai devreme, alții s-au mulțumit doar cu privitul.
Gara Burdujeni – noul centru al distracției în Suceava
Primarul Ion Lungu, care a dansat toată seara alături de sucevenii prezenți în sală, a spus că va avea grijă ca tradiția Balului Sucevenilor să fie păstrată de acum înainte:
“Mă bucur că lumea a venit într-un număr atât de mare la această manifestare, reluată după aproximativ 50 de ani. Asta demonstrează că sucevenii își doresc asemenea distracții, motiv pentru care vom organiza cât mai des asemenea evenimente”, a declarat Ion Lungu.
Reluarea tradiției balurilor dă o importanță și mai mare Gării Burdujeni, recent renovată și dată în folosință, care, pe lângă utilitatea sa pentru călători, a devenit centrul distracției sucevenilor, la balurile dedicate lor.
Sofia Vicoveanca a cântat la bal după ce, chiar în acea zi, și-a îngropat fratele
Oricum, artiștii populari și orchestra “Bucovina” au reușit să mențină treaz interesul sucevenilor ore la rând, până târziu în noapte, timp în care cei peste 1.000 de oameni din sală au cântat și dansat, care cum a putut, laolaltă cu ei.
Dacă împreună cu Margareta Clipa au cântat “Mulți ani trăiască” pentru primarul Sucevei, cel care a reluat tradiția balurilor din sala Gării Burdujeni, cu Sofia Vicoveanca – “Sofica”, cum o alintau cei care se anunțau între ei pentru a veni de afară să o asculte cântând, au cântat aceeași melodie, dar în cinstea celor care poartă numele de Ștefan. Sucevenii care o îndrăgesc pe Sofia Vicoveanca și o cunosc de atâta vreme au remarcat imediat tristețea acesteia, în ciuda faptului că ea și-a dat silința pentru a-i face pe toți să se simtă cît mai bine. De altfel, cunoscuta interpretă de muzică populară a venit îndoliată, chiar în acea zi fiind nevoită să-și îngroape fratele.


Jenică Roşu şi-a văzut împlinit visul de a participa din nou la baluri în sala Gării Burdujeni
Jenică Roşu şi-a văzut împlinit visul de a participa din nou la baluri în sala Gării Burdujeni
Bal și petrecere pe cinste în Gara Burdujeni
Bal și petrecere pe cinste în Gara Burdujeni
Bal și petrecere pe cinste în Gara Burdujeni
Bal și petrecere pe cinste în Gara Burdujeni


Recomandări

O nouă confruntare între primarul din Moldovița și reprezentanții Mocăniței Huțulca afectează una dintre cele mai mari atracții turistice din Bucovina

Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței
Afectarea terasamentului căii ferate înguste, prin săpături efectuate în zona căii de rulare a Mocăniței

Balul Bobocilor 2025 – Midnight Masquerade la Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni: o seară de magie, rafinament și tinerețe

„Dansând prin timp”, o incursiune în istorie și cultura media, la Liceul Tehnologic din Vicovu de Sus

„Dansând prin timp”, o incursiune în istorie și cultura media, la Liceul Tehnologic din Vicovu de Sus
„Dansând prin timp”, o incursiune în istorie și cultura media, la Liceul Tehnologic din Vicovu de Sus