BĂIȘEȘTI (II).
Luca Arbure avea să stăpânească, la un moment dat, aproape toată valea Moldovei, chiar și Praxia, sat care înveșnicește numele unuia dintre ginerii săi, Praxia însemnând, pe acele vremuri, plăieș, deși toți ginerii lui Luca Arbure, în frunte cu vornicul Trotușan, dețineau mari slujbe la Curtea Domnească, adică erau „slugi” (demnitari, pe atunci), precum acel Stan, menționat în documentul citat, care a fost, în vremea lui Petru Mușat, cel mai important personaj al Curții Domnești și, drept consecință, numit Sluga Stan, titlu care echivala, atunci, cu cea contemporană de premier.
În 20 aprilie 1555, o altă fiică a lui Luca Arbure, Anisia, jupâneasa aprodului Mațarina, cumpără, „din jumătate de sat Băișești, a treia parte, dară din partea de jos”, cu 250 zloți tătărești, de la strănepoatele lui Efrim, Anușca Lata, fata ei, Magdalina, și nepoata de soră, Mărica, dar, în anul următor (15 iunie 1585), vinde noua moșie, cu același preț, Mănăstirii Homor.
În 15 martie 1586, Mațarina aprod și jupâneasa lui, Anisia, vindeau aceleiași mănăstiri, pentru 250 zloți tătărești, a șasea parte din sat, cumpărată de la Anușca Lata, fata Malii.
În 19 iunie 1586, pe vremea lui Petru Movilă, deci, Mănăstirea Slatina primește, „danie de la Huroae călugărița (deci, văduva lui Petrea Huru) și de la Lateș… a patra parte de sat Băișești”.
În 5 noiembrie 1628, Mănăstirea Homor mai înșfacă, de la Stroici logofăt, oferindu-i, la schimb, Dersca, „niscaiva părți din satul Băișești, care acele părți au fost și lui Stroici logofăt drept schimbătură cu nepoții săi, Constantin și Cârstian, fiii lui Ionașco Rotompănescul uricarul, și altă parte din acel sat, care a fost cumpărătură lui Stroici logofăt de la sfănta mănăstire Voroneț”.
Probabil că pe oamenii exagerat de evlavioși îi deranjează acel „înșfacă”, cu care caracterizez afacerile latifundiare ale călugărilor, dar și termenul acesta este mult prea generos față de mentalitățile vremilor, ba chiar și față de cele ale contemporaneității călugărești.
În 27 iulie 1636, vin la curtea lui Vasile Vodă „rugătorii noștri călugări de la sfănta mânăstire, care se cheamă Homor… și s-au dat de față, înaintea noastră, cu cneaghina Cârstieneasa și cu fiii ei, Ionașco și Gheorghie, pentru satul Băișești… zicând călugării precum ei au ținut jumătate din acel sat Băișești, iar cneaghina Cârstieneasa (deci, văduva lui Cârstian, fiul lui Ionașco Rotompănescul) are cealaltă jumătate din același sat și a stăpânit de la noi mai mult decât partea ei și o bucată de hotar din hotarul călugărilor și și-a făcut două piue pe râul Moldovii, în partea călugărilor”.
Vasile Vodă trimite în cercetare pe diacul de la Ilișești, Gligorcea, care constată că laicii trebuie să se bucure doar de averile cerești, nu și de cele pământești, care rămân celor „lepădați de bunurile lumești”, călugărilor adicătelea.
În anul următor, în 2 iunie 1637, călugării de la Slatina vând călugărilor de la Homor „a lor dreaptă ocină și danie de la Huroae călugărița și de la Lateș… șase jirebii din satul Băișești, care-i în ținutul Sucevii, cu vatra satului și cu câmp, și cu pădure, cu tot venitul”.
Mănăstirea Humorului (Homor, adică Repedea, în tătară) are, în 23 ianuarie 1735, un conflict de hotar cu proprietarul celeilalte jumătăți de sat, Ștefan Gherghel, care, după vreun deceniu de necontenite hărțuieli evlavioase, vinde partea sa de sat, în 4 iulie 1747, fratelui său, Nicolae Gherghel.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Băișeștii, în Ocolul Siretului de Sus, fără alte precizări, „10 – toată suma caselor”, însemnând 2 mazili, 2 țigani, 2 jitari din Câmpulung, 2 femei sărace, 1 nevolnic și 3 birnici, dar mai existau părți de sat, precum Corlăteștii Slatinii, cu 11 case, locuite de 11 familii de panțiri isprăvnicești, și Corlăteștii Gorii, cu 9 case, în care locuiau 2 mazili, 4 argați ai lor și 3 femei sărace.
În 15 ianuarie 1782, când se fac delimitările proprietăților Mănăstirii Humorului în Bucovina, Băișeștii aparțineau, în părți de moșie egale, mănăstirii și mazilului Constantin Stroescul. În fața Comisiei cezaro-crăiești de delimitare, Mănăstirea Humorului a fost reprezentată de băișeștenii Ioniță Presăcar și Constantin Prăjescul, în vreme ce Constantin Stroescul a fost reprezentat de Gheorghe Gore.
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 345
