BĂIȘEȘTI (I)

BĂIȘEȘTI (I).
Satul Băișești beneficiază de atestare documentară din 15 septembrie 1499, când Ștefan cel Mare întărea lui Giurgiu Gumelnic a treia parte din partea lui Oană Băeșescul (nepotul lui Gurban, a nepoatei de soră a lui Gurban, Nastea, fiica Anușcăi, jupâneasa popii Mihul din Baia, a nepoților de frate ai Nastei, Mircea și Stana –copiii lui Giurgiu Udob –, a nepoatei de frate a lui Gurban, Nastea, fata lui Costea, și a fiului ei, Dragotă) din satele Băișești și Mălini, „cu moară pe Topliță”, parte cumpărată de la Oană Băeșescul, nepotul lui Gurban.
În uric se menționează că Oană Băeșescul stăpânea satele Băișești și Mălini cu privilegii de la Alexandru cel Bun, dar cum documentul acela este doar menționat, nu și păstrat de istorie, el nu poate fi considerat ca o atestare documentară, deși satele acestea datează, ca și Baia, măcar de pe la 1330. Mai ales că toponimul Băișești (caligrafiat Baiașești) sugerează drept întemeietori ai satului pe câțiva dintre locuitorii Băii, toți oameni liberi (de aici, cum spune Iorga, formula pluralului în toponim).
Hotarul noii moșii a lui Giurgiu Gumelnic conține, în privința Băișeștilor, și niște toponime care vehiculează și înveșnicesc și nume de localnici: malul Moldovei, Toplița, Toplița Mică, livada lui Procopie, livada lui Tulici, drumul care merge la Baia, casa lui Ștefan.
Uricul menționat al lui Alexandru cel Bun exista, încă, în 9 aprilie 1555, când, cu întărirea lui Alexandru Lăpușneanul, Dan, portar de Suceava, și jupâneasa Teodosia, nepoata gumelnicului Cozma Șarpe, dăruiau Mănăstirii Homor, „din jumătate de sat Baișești pe Moldova, a patra parte, partea de jos… care a fost din cumpărătura credinciosului nostru boliarin panului Dan, portar de Suceava, de la Odochia, fiica panului Luca Arbure, portar de Suceava, pentru 300 zloți tătărești, din privilegiul ce-l avea părintele ei de la Marena, fiica lui Toma Juncul, nepoata lui Stan, și de la privilegiul pe care l-a avut de la strămoșul nostru Alexandru Voevod, și de la privilegiul de cumpărătură pe care l-a avut pan Luca Arbure, portar de Suceava, și de la fratele domniei noastre, Ștefan cel tânăr Voevod”, dar și „un loc pentru trei case, pe care l-a cumpărat credinciosul nostru boliarin pan Dan, portar de Suceava, acel loc de trei case din satul Băișești pe Moldova de la Dumitru… pentru 130 zloți tărărești de la copiii lui Andreica Rotumpan, din privilegiul de cumpărătură pe care ei l-au avut de la Ion Ursu și de la sora lui, Dolca, și de la nepoții lor, de la Ion și de la fratele lui, Păntea și Eremia și Cărstea, și de la surorile lor, Sofronia și Tudora și Mărinca, copiii Alexinii”.
Dan și Teodosia mai dăruiesc Mănăstirii Homor, „în același sat, Baișești pe Moldova, un loc pentru trei case, pe care l-au cumpărat… de la Dumitru, pentru 130 zloți tătărești, și de la copiii lui Andreica Rotumpan, din privilegiul de cumpărătură pe care ei l-au avut de la Ion Ursu și de la sora lui, Dolca”.
Trebuie să precizez aici că, pe acele vremuri, când dreptul valah (valaskim) era întocmai respectat, că vânzările de pământuri nu se putea face decât către „ruda cea mai apropiată”. Pământurile de pe o parte și cealaltă a Moldovei aparținuseră fiilor lui Dragoș Viteazul, care nu trebuie confundat cu presupusul descălecător de țară (Dragoș din Bedeu), băștinașul Dragoș fiind stăpânitorul unei țărișoare, numită Câmpul lui Dragoș, care se întindea de la Bacău, până aproape de Fălticeni și de Gura Humorului. Feciorii acelui Dragoș au fost Sima Drăgușanul, Stanislav Rotimpan și Șandru Gherman, numit și Lazea, ctitorul Solcăi, în pădurile căreia lăzuise (defrișase) vatră de sat.
La o primă vedere, Luca Arbure, fiul unui fost biet diac domnesc, Ivan Arbure (ajuns, datorită științei de carte și datorită vitejiei, pârcălab de Neamț), nu putea cumpăra moșii nici în părțile văii Moldovei, nici în cele ale Solcăi. Numai că mama lui Luca Arbure a fost Nastasia, sora lui Ivul Solca, și fata lui Șandru Gherman, nepoată, prin mamă, a lui Nicula și strănepoată lui Mic Crai (tatăl lui Bogdan I Întemeietorul). Deci Luca Arbure se trăgea și din neamul lui Drăgoi Viteazul, stăpânitorul țărișoarei numită, înainte de Descălecat, Câmpul lui Dragoș, dar și din neamul Cuhea, al părintelui primului voievod al Moldovei, care, judecând după toponimul maramureșean al baștinii lor, se trăgea dintr-un fierar, cu multă căutare și prestigiu în societățile tribale, Cuhea însemnând, pe acele vremuri, fierărie.