Inițiativă

Băișanu vrea să-i consulte pe profesorii și elevii suceveni pentru un nou proiect al Legii Educației

Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, deputatul Alexandru Băișanu, a anunțat că intenționează să inițieze consultări cu profesorii și elevii suceveni în vederea inițierii unui nou proiect al Legii Educației. Alexandru Băișanu a declarat în cadrul unei conferințe de presă că intenția sa va fi prezentată atât Inspectoratului Școlar Județean Suceava, cât și tuturor școlilor gimnaziale și liceelor din Suceava, iar în măsura posibilităților, și unităților de învățământ din județ.
„Vreau să am întâlniri cu toți reprezentanții elevilor și profesorilor, pentru a discuta tot ceea ce ține de un nou proiect al Legii Educației. Și vom începe cu discuții, sugestii și idei legate de momentul acesta fierbinte generat de apariția noului regulament școlar al elevilor”, a explicat Alexandru Băișanu. El a spus că se va deplasa oriunde va fi solicitat pentru a discuta cu profesorii, părinții și elevii suceveni.
Băișanu, care este și vicepreședinte al Comisiei de învățământ, sport și turism din cadrul Camerei Deputaților, a afirmat că va iniția aceste discuții deoarece consideră că sistemul de învățământ românesc trebuie repus pe un făgaș normal. „Am foarte multe idei în ceea ce privește acest lucru și sunt convins că ele se vor materializa imediat ce voi avea discuții și cu oamenii implicați direct în procesul de învățământ”, a precizat liderul liberalilor suceveni.

Recomandări

Premiul I și Aur pentru doi elevi din Câmpulung, la Concursul Național de Fizică, Astronomie și Astrofizică

Activități dedicate diversității etnice și dialogului intercultural, la instituții școlare din județ

Tradiție, educație și spiritualitate în proiectul „O brad frumos! 2025” – Un proiect educațional care a unit școala, familia și Biserica în spiritul Crăciunului