Propunere

Băișanu vrea interzicerea revenirii în PNL a membrilor care au plecat din partid



Alexandru Băișanu: „Parlamentarii din România au reușit să îngrădească dreptul consilierilor locali și județeni de a trăda partidul din partea căruia au fost aleși”
Alexandru Băișanu: „Parlamentarii din România au reușit să îngrădească dreptul consilierilor locali și județeni de a trăda partidul din partea căruia au fost aleși”

Liberalii suceveni au propus conducerii centrale a partidului ca în viitorul statut al PNL să se introducă o prevedere prin care membrii care au plecat la altă formațiune politică să nu mai poată reveni în PNL. Liderul Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, a precizat că o astfel de prevedere ar putea fi inclusă în statut în urma Congresului PNL care va avea loc la începutul lunii martie 2010. El a arătat că filiala pe care o conduce a înaintat mai multe propuneri de modificare a statutului, una dintre acestea vizând interzicerea revenirii în partid a membrilor „care de bună voie și nesiliți de nimeni au părăsit partidul și au trădat doctrina liberală, îndreptându-și atenția spre ciolan, spre partidele despre care credeau la un moment dat că sunt capabile să ajungă la putere”.
În același timp, Alexandru Băișanu a mai precizat că o astfel de prevedere ar trebui inclusă și în legislația din România, în sensul introducerii unor prevederi legale prin care să se stabilească faptul că parlamentarii care părăsesc partidul din partea căruia au fost aleși să-și piardă funcția.
„Parlamentarii din România au reușit să îngrădească dreptul consilierilor locali și județeni de a trăda partidul din partea căruia au fost aleși. Lucrul acesta nu se întâmplă însă și la nivel mai mare, și mă refer la parlamentari și la ceilalți care ocupă funcții în aparatul de stat în România. Iar în urma ultimelor alegeri s-a văzut că foarte mulți oameni, de o calitate morală deosebită, au migrat de la un partid la altul în funcție de interesele proprii și nu ale cetățenilor care i-au votat. Iar în județul Suceava avem nenumărate exemple”, a declarat Băișanu.
Revenind la propunerile pe care PNL Suceava le-a făcut pentru modificarea statutului, Alexandru Băișanu a spus că printre acestea se mai numără și adaptarea statutului la o eventuală nouă formă de organizare a României pe regiuni, precum și introducerea unor criterii clare de stabilire a calităților membrilor PNL care vor să ocupe anumite funcții.
PNL Suceava va avea 20 de delegați la Congresul Național al PNL
Nu în ultimul rând, Băișanu a declarat că PNL Suceava va avea 20 de delegați la Congresul PNL de la începutul lunii martie 2010, număr stabilit în baza performanțelor de la ultimele alegeri.
„Dacă la Congresul anterior am avut 14 delegați, acum vedem o creștere semnificativă a numărului delegaților, ceea ce înseamnă că influența PNL Suceava va fi una mult mai puternică, iar organizația noastră va putea să-și impună punctul de vedere mai serios”, a declarat Băișanu.
El a mai spus că la începutul săptămânii viitoare conducerea PNL Suceava va stabili în mod oficial cu cine vor vota cei 20 de delegați suceveni.