Alegeri

Băișanu, validat ca și candidat al PNL Suceava

Alexandru Băișanu va candida din partea PNL la alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an
Alexandru Băișanu va candida din partea PNL la alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an

Fostul prefect al județului Alexandru Băișanu va candida din partea PNL la alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an. Candidatura lui Băișanu a fost posibilă după ce în cursul săptămânii trecute, Guvernul a emis un ordin de încetare de comun acord a raportului de muncă cu acesta.
Potrivit unor surse din PNL Suceava, conducerea centrală a acestei formațiuni politice a validat în ședința Biroului Permanent Național candidatura lui Alexandru Băișanu. Acesta ar urma să candideze din partea PNL Suceava în colegiul uninominal pentru Camera Deputaților Suceava – centru.
Aflat la Viena, unde se recuperează după o intervenție chirurgicală la coloana vertebrală, Băișanu a precizat că declarațiile referitoare la candidatura sa pentru Camera Deputaților le va face la întoarcerea în Suceava.
Alexandru Băișanu a fost numit, în anul 2005, în funcția de subprefect al județului Suceava, iar în cursul acestui an a preluat fotoliul de prefect de la Orest Onofrei. Odată cu validarea candidaturii lui Alexandru Băișanu, a fost completată lista cu candidați a PNL Suceava pentru cele 14 colegii din județ, 10 pentru Camera Deputaților și patru pentru Senat.
Astfel, la Senat vor candida Mihai Sandu Capră, în colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc – Vatra Dornei, Tiberiu Prodan, în colegiul Siret – Rădăuți – Solca, Aurel Burciu, în colegiul Suceava și Ghiorghi Cornia – Fălticeni. Pentru Camera Deputaților vor candida Alexandru Băișanu – colegiul Suceava Centru, Philip Rozopol – colegiul Gura Humorului – Câmpulung Moldovenesc, Cezar Ioja – colegiul Vatra Dornei, Dan Fîrțescu – colegiul Fălticeni 2 (localitățile rurale), Gheorghe Aldea – colegiul Fălticeni 1 (municipiu), Brîndușel Nichitean – colegiul Suceava 2 (Burdujeni), Dorel Guliciuc – colegiul Suceava 3 (Șcheia), Iulian Angheluș – colegiul Siret, Gheorghe Coroamă – colegiul Rădăuți 2 (Vicov), Mircea Irimescu- colegiul Rădăuți 1(municipiu).

Recomandări

O nouă sesiune de examene de evaluare DELF junior, organizată de Alianţa Franceză din Suceava și Colegiul „Petru Rareş”

Avioane și elicoptere de luptă vor survola Suceava și Fălticeni într-o campanie de promovare a Forțelor Aeriene Române

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai important eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct

CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct
CCI Suceava organizează o nouă ediție a celui mai importat eveniment regional dedicat agriculturii și construcțiilor, Agro Expo Bucovina & Bucovina Construct