Opinie

Băișanu: „Traian Băsescu nu poate să aducă el bani pentru județul Suceava”



Alexandru Băișanu: „Sunt convins că dacă Gheorghe Flutur l-ar sprijini în campania electorală pe Tutankamon, și acesta ar fi prietenul bucovinenilor”
Alexandru Băișanu: „Sunt convins că dacă Gheorghe Flutur l-ar sprijini în campania electorală pe Tutankamon, și acesta ar fi prietenul bucovinenilor”

Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, a calificat drept falsă ideea lansată de liderul democrat-liberalilor suceveni, Gheorghe Flutur, care a afirmat că, dacă Traian Băsescu va recâștiga funcția de președinte al României, județul Suceava ar avea de câștigat.
Băișanu a precizat că nu Traian Băsescu este cel care împarte fondurile pentru județele și pentru localitățile din țară. Mai mult, liderul PNL Suceava a arătat că Gheorghe Flutur a mai avut un astfel de discurs atunci când la alegerile parlamentare îi îndemna pe suceveni să voteze cu PD-L, deoarece Theodor Stolojan ar fi fost următorul prim-ministru, iar județul Suceava va primi sume importante de bani de la Guvernul României.
„Sunt convins că dacă Gheorghe Flutur l-ar sprijini în campania electorală pe Tutankamon, și acesta ar fi prietenul bucovinenilor. Și doar pentru că Gheorghe Flutur îi calcă mai des pragul. Nici Traian Băsescu și nici un membru PD-L nu au ajutat cu absolut nimic județul Suceava, iar în acest moment fondurile care intră în județul Suceava sunt infinit mai mici decât atunci când la guvernare era PNL. Deci această temă, că haideți să-l alegem pe Traian Băsescu, nu pentru că e bun, ci pentru că ne va ajuta pe noi, pentru că are ceva special pentru noi, este una falsă”, a spus Băișanu.
El a adăugat că, pentru a fi sigur că județul Suceava va beneficia de fonduri, indiferent cine va câștiga alegerile prezidențiale, Gheorghe Flutur ar trebui să se împace cu toate forțele politice din România.
„Dacă te cerți cu toată lumea și numai tu ești deștept și ceilalți sunt altfel decât tine, este clar că niciodată nu vei primi nici respect, nici bani din partea lor”, a mai precizat președintele PNL Suceava.
Băișanu consideră că Traian Băsescu distrage atenția de la problemele reale ale românilor
Liderul liberalilor suceveni a mai spus că, din punctul său de vedere, Traian Băsescu încearcă, în momentul de față, să distragă atenția românilor de la principalele probleme cu care se confruntă. Băișanu a declarat că în loc să le explice românilor de ce își pierd locurile de muncă și de ce nu au bani pentru a-și plăti datoriile, Traian Băsescu vorbește despre legalizarea prostituției, a drogurilor și despre reducerea numărului de parlamentari.
„Pe mine mă interesează în mod special ce a făcut bun Traian Băsescu în perioada în care a fost președinte și care sunt marile lui realizări. Știm care au fost promisiunile dumnealui și care erau soluțiile propuse. Și garantat vă spun că nu știu dacă 10% din ceea ce a promis a și realizat”, a spus Băișanu.
El a adăugat că una dintre realizările președintelui Traian Băsescu în acest mandat este distrugerea dreptei politicii din România. Alexandru Băișanu a arătat că președintele României este cel care a distrus Alianța D.A. (PNL-PD), doar din dorința de a lua singur deciziile la nivel central.
„Lucrul acesta mă sperie, pentru că nu este normal ca în România anului 2009 să mai existe un om care să gândească că el le știe pe toate, că el le poate face pe toate, iar toți ceilalți sunt niște hoți, niște bandiți și niște incapabili”, a mai declarat liderul PNL Suceava.