Măsuri

Băișanu taie „în carne vie”



Alexandru Băișanu: „Secretarii nu își fac treaba conform legilor în vigoare”
Alexandru Băișanu: „Secretarii nu își fac treaba conform legilor în vigoare”

Șeful Biroului regim permise auto și examinări Suceava, comisarul Mugurel Cristian Străchinescu, a fost demis din această funcție de prefectul Alexandru Băișanu.
Băișanu a precizat că a luat această decizie în condițiile au existat suspiciuni privind modul în care instituția își desfășoară activitatea. Asta cu atât mai mult, cu cât Mugurel Străchinescu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, fiind acuzat că a înlesnit obținerea de permise auto unor persoane care nu au dat examenul de conducere.
Alexandru Băișanu a declarat că în locul lui Mugurel Străchinescu, la conducerea Biroului regim permise auto și examinări din municipiul Suceava a fost numit Radu Obreja.
„Am cerut tuturor celor de la acest serviciu să respecte legea și să acționeze pentru prevenirea și combaterea actelor de corupție. De asemenea, vreau să spun că a fost prezentat un nou sistem electronic, prin care examinarea la proba teoretică va fi asistată de calculator, astfel eliminându-se orice suspiciune cu privire la posibilitatea unui angajat de la acest serviciu să măsluiască rezultatele vreunui candidat”, a declarat Băișanu.
Mai mulți secretari de primării riscă să fie demiși Pe de altă parte, Alexandru Băișanu a anunțat că va solicita demisia tuturor secretarilor de primării care nu și-au îndeplinit atribuțiile, și nu au înaintat Prefecturii referatele în baza cărora ar fi trebuit să fie demiși primarii care candidează din partea altor partide decât cele în care se aflau în momentul apariției legii care sancționează migrația politică.
„Secretarii nu își fac treaba conform legilor în vigoare, însă nici corespondența dintre aceștia și partidele politice nu este eficientă, deși formațiunile politice trebuie să precizeze clar care este statutul respectivului candidat. Asta pentru că răspunsurile partidelor , lăsând loc la interpretări. Și voi cere sancționarea dură a tuturor secretarilor la care se va demonstra că nu și-au făcut datoria, mergând până la demiterea acestora”, a spus Băișanu.
El a precizat că secretarii din 23 de localități sucevene ar fi trebuit să înainteze aceste referate, în baza cărora prefectul emite ordinul de încetare a mandatului de primar.
Cu toate acestea, Băișanu a spus că șase secretari i-au comunicat faptul că nu au înaintat acest referat deoarece însă se află în curs de obținere a documentelor din care să rezulte motivul de încetare de drept, înainte de termen, a mandatului de primar.
Băișanu a mai spus că în patru localități sucevene, Consiliile Locale au adoptat hotărâri prin care se constată încetarea mandatelor unor consilieri care candidează din partea altor partide.



Recomandări

Veronica Grosu îi cere premierului să spună cine sunt vinovații pentru costurile imense cu dobânzile plătite de stat pentru creditele contractate

Veronica Grosu îi cere premierului să spună cine sunt vinovații pentru costurile imense cu dobânzile plătite de stat pentru creditele contractate
Veronica Grosu îi cere premierului să spună cine sunt vinovații pentru costurile imense cu dobânzile plătite de stat pentru creditele contractate