Reprezentanții partidelor politice din județul Suceava se vor întâlni miercuri, 2 iulie a.c., la Prefectura Suceava pentru a stabili viitoarele colegii electorale pentru Senat și Camera Deputaților. Întâlnirea a fost convocată de prefectul județului Suceava, Alexandru Băișanu, care a precizat că ședința va avea loc în ziua în care se sărbătorește Sf. Voievod Ștefan cel Mare. „Îmi exprim încrederea că această întâlnire va avea rezultate concrete, benefice pentru cetate, și că va fi dominată de spiritul marelui voievod”, a subliniat Băișanu.
El a adăugat că la ședința de miercuri sunt așteptați să participe reprezentanți din partea tuturor formațiunilor politice sucevene, care vor fi consultați asupra unui proiect de delimitare a colegiilor electorale pentru alegerea deputaților și senatorilor din județul Suceava. Prefectul de Suceava a mai spus că fiecare partid poate veni cu propriile propuneri privind delimitarea acestor colegii.
La alegerile parlamentare de la sfârșitul acestui an, viitorii senatori și deputați vor fi aleși în colegii electorale, la nivelul județului Suceava urmând a fi delimitate patru colegii pentru Senat și 10 pentru Camera Deputaților.