Prefectul Județului Suceava, Alexandru Băișanu, a solicitat Ministerului Internelor și Reformei Administrative fonduri pentru achiziționarea unui spațiu în care să funcționeze Serviciul de înmatriculări auto și eliberări permise.
Băișanu a arătat că în adresa trimisă MIRA se specifică faptul că acest serviciu funcționează în momentul de față în două garaje, activitatea angajaților desfășurându-se în condiții improprii. Prefectul a arătat că achiziționarea unui nou sediu reprezintă o prioritate, în condițiile în care peste 800 de persoane apelează la serviciile acestei instituții.
„Actualul sediu este mult prea mic față de numărul mare de persoane care vin zilnic fie pentru a-și înmatricula mașina, fie pentru permise. Și din acest motiv trebuie ca de urgență să achiziționăm un nou spațiu, în care activitatea serviciului de înmatriculări și permise să se desfășoare în condiții normale”, a arătat prefectul de Suceava.
Alexandru Băișanu a mai adăugat că pe lângă alocarea acestor fonduri a solicitat MIRA și stabilirea unei locații de examinare pentru obținerea permiselor auto în zona de munte a județului. El a precizat că acest punct de examinare ar putea funcționa fie în Vatra Dornei, fie în Câmpulung Moldovenesc.
„Ar trebui format un punct de examinare în zona de munte, ținând cont că unii candidați sunt nevoiți să parcurgă distanțe mari pentru a ajunge în municipiul reședință de județ”, a subliniat prefectul județului.





