Liderul PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a anunțat că se va autosuspenda din funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean în momentul în care va începe campania electorală pentru alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012. Băișanu candidează din partea USL pentru o funcție de deputat în Colegiul nr. 1 Suceava. „Mă voi suspenda pe perioada campaniei electorale din funcția de vicepreședinte. Nu-mi pot permite să merg în campanie și să neglijez activitatea în administrație și să mai primesc și bani din salariu”, a precizat Alexandru Băișanu.
În același timp, el a adăugat că din punctul său de vedere, PNL Suceava a primit în mod corect patru candidați la alegerile parlamentare din județ. Trebuie spus că inițial, PNL Suceava trebuia să nominalizeze candidați pentru șase colegii din județ, însă în cele din urmă, două colegii au revenit conservatorilor. „Noi ne-am fi dorit să-i avem pe toți cei 14 candidați de la PNL. Dar atât timp cât suntem într-o alianță în care există trei partide este absolut normal să fim echilibrați și raționali și să oferim posibilitatea tuturor formațiunilor politice să fie reprezentate pe aceste colegii”, a spus Alexandru Băișanu.
Liderul liberalilor suceveni a subliniat că toți cei patru candidați pe care PNL Suceava îi are la alegerile parlamentare au șanse să câștige funcțiile pentru care candidează.