Numire

Băișanu preia conducerea PNL Suceava

Alexandru Ștefan Băișanu a fost numit de conducerea centrală a PNL în funcția de președinte interimar al PNL Suceava
Alexandru Ștefan Băișanu a fost numit de conducerea centrală a PNL în funcția de președinte interimar al PNL Suceava

Fostul prefect al județului Suceava Alexandru Ștefan Băișanu a fost numit de conducerea centrală a PNL în funcția de președinte interimar al filialei acestui partid din județul Suceava.
Decizia a fost luată ieri, de Biroul Permanent Național (BPN) al PNL, care a considerat că Băișanu este mai potrivit să conducă organizația județeană decât Valică Gorea, cel desemnat în urmă cu circa două săptămâni să preia conducerea interimară a PNL Suceava.
Tot în cadrul ședinței BPN al PNL a fost stabilit și Biroul Permanent Județean Interimar al PNL Suceava, care va fi format din 21 de persoane, printre care nu se află și Valică Gorea. Astfel, alături de Alexandru Băișanu, în calitate de președinte, din birou mai fac parte deputații Gheorghe Coroamă și Mircea Grosaru, senatorul Tiberiu Prodan, primarii Marius Ursaciuc, Ioan Moraru, Adrian Popoiu, Gabriel Șerban, Tudor Zdrob, Ioan Pavăl și prorectorul Universității „Ștefan cel Mare” Suceava Aurel Burciu. Din Biroul Județean al PNL Suceava mai fac parte și fostul prefect Ovidiu Doroftei, Vasile Mocanu, Octavian Ilisoi, Constantin Dumitru, Ștefan Gudula, Ovidiu Ilisei, Cezar Ioja, Gheorghe Aldea, Gheorghe Cornia și președintele Organizației Municipale a PNL, Mihai Aurel Steiciuc.
Rozopol îl susține în continuare pe Băișanu
După numirea în funcție, Alexandru Băișanu a precizat că în calitate de președinte interimar al PNL Suceava își dorește să reunească toate forțele liberale din județ, astfel încât la alegerile prezidențiale din toamnă să obțină un scor care să contribuie la câștigarea funcției de președinte al României de către liderul PNL, Crin Antonescu.
„Vrem să ne coalizăm și să demonstrăm că membrii PNL Suceava sunt o variantă mult mai bună în viitorul administrației decât ce are în momentul de față aripa dreaptă și stângă din FSD, adică PD-L și PSD”, a spus Băișanu, care a adăugat că în mod sigur își va depune candidatura la alegerile pentru funcția de președinte ales al PNL Suceava.
În ceea ce-l privește pe fostul președinte interimar, desemnat numai cu vorba, Valică Gorea, acesta a declarat că nu are resentimente față de numirea lui Alexandru Băișanu.
„Nu am fost schimbat dintr-o funcție pentru care nu am avut o numire oficială. Îmi pun mari speranțe în Alexandru Băișanu și cred că o să reușească să readucă PNL Suceava la nivelul de altădată”, a spus Gorea.
La rândul său, ultimul președinte interimar „cu acte” al PNL Suceava, Philip Rozopol, a declarat că își menține declarațiile privind susținerea sa pentru Alexandru Băișanu. „Voi face tot ce trebuie pentru ca domnul Băișanu să fie și președinte ales al PNL Suceava”, a spus Rozopol.

Recomandări

Spitalul Clinic de Urgență Suceava, pregătit să preia pacienți de la Spitalul de copii ”Sf. Maria” din Iași

Vicepreședintele PNL Suceava, Dumitru Mihalescul, a participat alături de conducerea centrală a liberalilor la recepția organizată de președintele Nicușor Dan de Ziua Națională

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, i-a dat asigurări liberalului Dumitru Mihalescul că va aloca 500.000 de lei pentru termoficarea din Rădăuți

Senatorul PSD Florin Jianu a anunțat de la Suceava că demisionează din Parlament pentru a reveni la conducerea Patronatelor IMM România

Actorul Adrian Păduraru a câștigat concursul pentru funcția de manager al Teatrului „Matei Vișniec” Suceava