PNDI

Băișanu: PNL și PSD au reușit să diminueze prețurile de modernizare a drumurilor



Liderul liberalilor suceveni, Alexandru Băișanu, a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că reprezentanții PNL și PSD din Consiliul Județean Suceava au reușit să obțină reducerea prețurilor la care vor fi modernizate drumurile din județ prin Programul Național de Dezvoltare a Infrastructurii (PNDI). Băișanu a spus că prin amendamentul depus de consilierii județeni PNL și PSD s-a reușit introducerea pe listă a încă patru drumuri județene, care vor fi transferate la Ministerul Dezvoltării, pe lângă cele șapte propuse inițial de administrația PD-L a județului.
„Am reușit introducerea a încă patru drumuri, cu o lungime de 43,8 kilometri, pe lângă cele șapte drumuri dorite de PD-L. Trebuie să anunțăm opinia publică de faptul că celelalte patru drumuri propuse de noi sunt la fel de proaste și greu circulabile ca și celelalte și de o importanță majoră în strategia județului Suceava. Mai trebuie spus că cele patru drumuri deservesc circa 53.000 de locuitori din localitățile pe care le traversează”, a precizat Alexandru Băișanu.
Băișanu spune că economiile sunt de circa 200.000 de euro pe km
El a adăugat că cele patru drumuri ar urma să fie modernizate din suma de 60 de milioane de euro alocată inițial pentru cele șapte drumuri, pentru care Ministerul Dezvoltării a declanșat deja procedura de licitație. Astfel, liderul PNL Suceava a spus că modernizarea celor 11 drumuri nu ar trebui să depășească suma de 60 de milioane de euro. „Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a recunoscut în timpul ședinței deliberativului județean faptul că aceste drumuri trebuie făcute în urma economisirii banilor după ce vor fi făcute licitațiile în mod corect. Consilierii PSD și PNL nu au votat transferarea drumurilor către minister pentru a veni alți bani”, a explicat Băișanu.
El a mai spus că, după introducerea a încă patru drumuri județene pe lista celor care ar urma să fie modernizate prin PNDI, prețul mediu pe kilometru a scăzut de la 638.000 de euro, la 434.000 de euro.
„Nu am votat transferul către Ministerul Dezvoltării a celor 11 drumuri pentru a fi făcute din alți bani decât cei alocați inițial. Dacă nu se va face așa, considerăm că își vor face de cap în continuare, iar toată această poveste cu drumuri nu înseamnă decât asfalt electoral. Până la urmă, e bun și asfaltul electoral, atâta vreme cât drumurile vor fi folosite de către cetățenii din Suceava”, a mai spus Băișanu.




Recomandări

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea
Compania Loial Impex Suceava a construit noua centrală de cogenerare de înaltă eficiență a municipiului Oradea

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei

Gheorghe Șoldan anunță șase noi investiții majore în modernizarea a trei drumuri județene și construirea sau reabilitarea a patru poduri

Ioan Balan îi solicită ministrului Economiei să înceapă o nouă sesiune a Programului pentru stimularea înființării întreprinderilor mici și mijlocii ”Start-up Nation – România”

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani