Băișanu: PNL și poporul român nu îi vor mai crede niciodată pe pesediști



Liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu
Liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu

Liderul PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a declarat marți seara că a votat pentru ieșirea liberalilor de la guvernare la nivel central. Băișanu a ținut să precizeze că, din punctul său de vedere, „PNL și poporul român nu îi vor mai crede niciodată pe pesediști”.
Alexandru Băișanu a precizat că liderii PNL care au participat la ședința Delegației Permanente au votat cu „o majoritate zdrobitoare” ieșirea liberalilor de la guvernare la nivel central, toți miniștrii și secretarii de stat ai PNL urmând să-și dea demisia în cursul zilei de miercuri. „Am votat astfel pentru că PNL era doar pe hârtie la guvernare. Am votat pentru că Bucovina, de un an și jumătate, nu mai este la guvernare. Timp de un an și jumătate, Bucovina nu a fost sprijinită sub nici o formă de către PSD și Guvernul Ponta. Am votat pentru că această majoritate de 70% nu a fost fructificată de Victor Ponta pentru realizarea marilor proiecte care ar fi trebuit să schimbe România din temelii”, a spus Băișanu.
Acesta a mai spus că liderii PSD nu au respectat protocolul cu PNL din momentul în care „și-au văzut sacii în căruță”, devenind „o structură rapace care avea nevoie de un spațiu pentru a-și răsplăti cu funcții oameni care au așteptat timp de 8 ani să ajungă la guvernare”. El a spus că a votat cu demnitate ieșirea liberalilor de la guvernare. Alexandru Băișanu a mai precizat că în Delegația Permanentă de mați seară s-a votat doar ieșirea PNL de la guvernare la nivel central, și nu cu privire la soarta USL la nivel județean.



Recomandări

Demersul lui Gheorghe Șoldan și al celor 92 de primari din județ către premierul Bolojan a fost ascultat de Guvern. Proiectele pe „Anghel Saligny” vor continua

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național

Președinta interimară a liberalilor suceveni, Angelica Fădor, a fost aleasă membră a Biroului Executiv al PNL la nivel național