Deputatul PNL de Suceava, Alexandru Băișanu, a ținut să le mulțumească tuturor celor care au sprijinit proiectul de lege pe care l-a inițiat pentru declararea zilei de 28 noiembrie ca „Ziua Bucovinei”. Alexandru Băișanu a amintit că a inițiat acest proiect în urmă cu doi ani și jumătate, subliniind faptul că această inițiativă a fost apreciată încă de la început „de toți cei care cunosc fascinanta istorie a Bucovinei”, iar proiectul de lege a intrat în circuitul intern al Legislativului. Băișanu a mai spus că primul vot a fost dat în Senatul României, proiectul fiind adoptat cu o majoritate covârșitoare, iar în cursul zilei de miercuri Camera Deputaților a dat votul final pentru acest proiect de lege. „De astăzi putem spune cu mândrie că Bucovina a primit ceea ce i se cuvenea: respect din partea Statului Român și legitimitatea identității sale istorice și culturale”, a declarat Băișanu, care a mai adăugat că „inițiativa mea s-a bucurat de sprijinul tuturor partidelor parlamentare. Bucovina a fost dintotdeauna locul unde peste 12 etnii au conviețuit în pace, este și astăzi locul unde culturi diferite găsesc spațiul comun de exprimare”.
Deputatul PNL de Suceava a mai spus că semnificația votului din Camera Deputaților este una extrem de importantă nu atât pentru Bucovina, cât pentru întreaga Românie, având în vedere că autodeterminarea istorică și culturală este garanția unității acestei națiuni.
“Dincolo de globalizarea și modernizarea societății, de aderarea la structuri europene și euroatlantice, trebuie să ne păstrăm cu sfințenie identitatea și istoria, elemente fără de care nu putem da continuitate ideii de neam și de apartenență la propriul nostru sistem de valori. Mulțumesc tuturor celor care au sprijinit acest proiect de lege, tuturor colegilor parlamentari de Suceava. Mulțumesc și societății civile care s-a exprimat ferm și nenuanțat pe acest subiect”, a precizat Alexandru Băișanu.
El a ținut să-i mulțumească în mod special lui Dacian Vasincu, cel împreună cu care a redactat proiectul de lege pentru declararea Zilei Bucovinei. Nu în ultimul rând, Alexandru Băișanu a ținut să mulțumească Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuțiului și Înalt Preasfințitului Pimen, despre care a spus că a sprijinit în mod direct această inițiativă.
„Generațiile viitoare vor sărbători în fiecare an aceasta zi binecuvântată de Dumnezeu, iar bucovinenii de astăzi vor fi mândri de ceea ce au făcut”, a încheiat Băișanu.




