Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, care candidează pentru un post de deputat în Colegiul nr. 1 Suceava, a anunțat că în campania electorală pentru alegerile parlamentare va vorbi în special despre „dorința noastră, a celor din USL”, de a face bine fiecărui individ în pace. Băișanu a spus că va avea o campanie pozitivă, în care va prezenta proiectele pe care le are pentru creșterea nivelului de trai al sucevenilor. Alexandru Băișanu a ținut să sublinieze că nu se așteaptă la o campanie ușoară, având în vedere că „am simțit deja veninul portocaliilor prin diferitele mesaje pe care le transmit ei”.
„Campania mea va fi asumată în detaliu. Am mai făcut o campanie pe municipiul Suceava și am câștigat acest colegiu în fața primarului Ion Lungu, cu 54%. Am pierdut pe Colegiul Burdujeni, dar pe colegiul pe care candidez acum am câștigat în fața lui Ion Lungu. Nu voi răspunde sub nici o formă atacurilor și provocărilor. O să mă focusez în continuare pe acel proiect social pe care l-am început de ceva vreme, care îmi aduce în fiecare zi noi și noi date, noi și noi probleme pe care sucevenii le au”, a declarat Băișanu.