Critici

Băișanu îi ia în vizor pe Donțu și Ardeleanu

Alexandru Băișanu: „Se pare că domnul Donțu își continuă campania de la alegerile locale, în care a fost înfrânt”
Alexandru Băișanu: „Se pare că domnul Donțu își continuă campania de la alegerile locale, în care a fost înfrânt”

Candidatul PNL pentru un mandat de deputat în colegiul Suceava 1, Alexandru Băișanu, i-a acuzat pe cei doi contracandidați ai săi, Ovidiu Donțu – PSD și Sanda- Maria Ardeleanu – PD-L, că se prezintă în fața alegătorilor cu proiecte care fie nu pot fi realizate, fie nu le aparțin. Făcând referire la Ovidiu Donțu, liberalul sucevean a arătat că inițiativa acestuia de a promova un proiect pentru înființarea unui nou parc industrial în Suceava este „o minciună și o gogoriță”, având în vedere că un parlamentar nu are astfel de atribuții. „Un parlamentar poate, în cel mai bun caz, să realizeze cadrul legislativ care să permită astfel de investiții. Dar se pare că domnul Donțu își continuă campania de la alegerile locale, în care a fost înfrânt”, a declarat Alexandru Băișanu.
El a precizat că astfel de proiecte pot fi promovate și realizate de Primăria Suceava, și nu de un deputat. El a precizat că Ovidiu Donțu „minte electoratul cu acest proiect”, având în vedere că în situația actuală de criză economică, numeroase firme multinaționale, care dețin fabrici în România, își restrâng sau își închid activitatea. „În această criză, un candidat PSD vine și minte electoratul că el va face fabrici și uzine. Avem și la noi în județ exemplul fabricii Ikea, care își restrânge activitatea. De ce nu a făcut acest lucru în cei șase ani cât s-a aflat la conducerea Camerei de Comerț și Industrie Suceava? Singurul lucru pe care l-a făcut a fost să strângă bani de la agenții economici pentru a le da diplome și trofee la topurile Camerei de Comerț. Și mai mult, dumnealui a reușit să ia o serie de licitații la Camera de Comerț și își oprea între 1 și 3% la această instituție pentru a plăti salariile foarte mari”, a mai precizat liberalul sucevean.
„Nu am văzut nici un proiect propus cetățenilor” Alexandru Băișanu a spus că în ceea ce o privește pe Sanda-Maria Ardeleanu, care candidează din partea PD-L, aceasta s-a prezentat în fața alegătorilor cu o inițiativă care nu îi aparține. El a făcut referire la declarațiile Sandei Ardeleanu cu privire la intenția de a suplimenta numărul de locuri fără taxă de la Universitatea „Ștefan cel Mare”, precizând că aceste demersuri au fost deja începute de către conducerea unității de învățământ superior.
„Am tot respectul pentru doamna prorector Sanda-Maria Ardeleanu, colega mea de la universitate, însă în două săptămâni de campanie nu am văzut nici un proiect pe care să-l propună cetățenilor. Iar ceea ce spune dumneaei despre suplimentarea locurilor fără taxă, țin să precizez că aceasta este munca rectorului Adrian Graur, a mai multor profesori și a mea. L-am însoțit pe domnul Graur în nenumărate rânduri la Ministerul Educației pentru a obține suplimentarea locurilor fără taxă. Motiv pentru care aș ruga-o și pe doamna Ardeleanu să spună de câte ori a fost la minister pentru a încerca să rezolve această problemă. Nu a fost niciodată, însă acum încearcă să ciupească din ce au făcut alții”, a declarat Băișanu.

Recomandări

Cum să devii o persoană mai sociabilă și mai plăcută în ochii celor din jur

„Emoții în echilibru”, la final, un proiect care a adus bucurie, conștientizare și echilibru emoțional pentru copiii și părinții din Suceava

Valentin Ionescu (ISF): România în pas cu finanțele, peste 30.000 de participanți la programe și sute de cursuri derulate în 2025 arată că Institutul de Studii Financiare face pași concreți pentru o Românie mai responsabilă financiar

Prefectul Andronachi și vicepreședintele CJ Robu, alături de comunitatea din Broșteni, la serbările în cinstea Crăciunului

Prefectul Andronachi și  vicepreședinte CJ Robu, alături de comunitatea din Broșteni, la serbările în cinstea Crăciunului
Prefectul Andronachi și vicepreședinte CJ Robu, alături de comunitatea din Broșteni, la serbările în cinstea Crăciunului

Număr record de participanți la webinarul național dedicat securității cibernetice, organizat de DNSC și o companie suceveană