Deputatul ALDE de Suceava Alexandru Băișanu a solicitat conducerii Ministerului Transporturilor să găsească soluții pentru a rezolva problema accidentelor mortale de pe E 85 Siret – Suceava – București. În ultima ședință a comisiei de transporturi din Camera Deputaților, Alexandru Băișanu a declarat că E 85 a ajuns să fie „drumul iadului”, săptămânal fiind înregistrate accidente mortale. „Asta pentru că avem acele două căi de rulare și încă un metru și un pic alături, care de fapt sunt transformate în două benzi. Niciodată nu intră patru mașini, două pe sens. Când se întâmplă chestia asta avem și morți. Dacă s-ar putea face ceva pentru viața oamenilor ar fi foarte important”, a spus Băișanu. „Sunt convins că Moldova nu va avea autostradă nici peste 1.000 de ani dacă mergem în acest fel, cu toate că Moldova merită să aibă autostradă. E zona cea mai amărâtă din acest punct de vedere al infrastructurii și din punct de vedere economic, drept consecință”, a declarat deputatul ALDE de Suceava. Alexandru Băișanu a mai precizat că ar fi un lucru extraordinar dacă s-ar găsi o formulă pentru a se reduce numărul morților, subliniind că dacă el s-ar numi Neaga (n.r. Narcis Neaga, directorul CNAIR), de fiecare dată când un om ar muri pe șoselele neadecvate din România „l-aș avea pe conștiință”.
Pe de altă parte, parlamentarul sucevean a făcut referire și la șoseaua de centură a Sucevei, precizând că deși această investiție este începută încă din 2007, când el era prefect al județului, nu este finalizată nici în momentul de față, iar municipiul este blocat efectiv.
Băișanu i-a solicitat ministrului Transporturilor să spună exact când va fi gata șoseaua de centură a Sucevei
Alexandru Băișanu a precizat că a vrut să facă parte din comisia parlamentară de Transporturi pentru a putea să facă ceva pentru finalizarea lucrărilor la centura Sucevei. „De doi ani de când sunt parlamentar și de când sunt în această comisie am făcut toate diligențele necesare pentru această investiție. Din 2007, de când am inițiat, prefect fiind în Suceava, acest proiect nu s-a întâmplat nimic. Stăm și ne uităm. Fraude masive, licitații care se amână de la un an la altul și iată, avem 11 ani de când ne chinuim să terminăm trei kilometri de șosea de centură”, a declarat Alexandru Băișanu, care a adăugat că „dacă îmi spune cineva că nu sunt fonduri, îi spun că minte. Dacă îmi spune cineva că nu e ceva în regulă, îi spun că minte. Este doar incompetență și lipsă seriozitate în ducerea la îndeplinire a acestui proiect care trenează de 11 ani. Nu e o mare filosofie să mai faci 3 – 4 kilometri de drum. Eu sunt înspăimântat de ce se întâmplă”, a declarat deputatul ALDE de Suceava. El i-a solicitat ministrului Transporturilor, Lucian Șova, prezent la ședință, să-i spună clar când va fi finalizată șoseaua de centură a Sucevei. „O să vreau un răspuns ferm pe șoseaua de centură, când e gata. De doi ani mi se spune că va fi trecută la nu știu ce, că va fi făcută altfel. Dacă ceream acum autostrada Moldovei era clar. Știam. Toți suntem conștienți, e imposibil. Dar dacă nu putem finaliza o pârlită de șosea care să termine un coridor pe care l-am făcut de atâta vreme înseamnă că e jale”, a încheiat Alexandru Băișanu.