Opinie

Băișanu crede că PSD a devenit imun la problemele populației

Alexandru Băișanu: „PSD e încolăcit cu mâinile și picioarele de un ciolan”
Alexandru Băișanu: „PSD e încolăcit cu mâinile și picioarele de un ciolan”

Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, consideră că social democrații au uitat că doctrina pe care o au este de stânga, iar în ultima perioadă au demonstrat faptul că nu mai au nici un interes pentru problemele sociale. Băișanu a spus că social democrații se află în „degringoladă și într-o stare de nepăsare”, fiind interesați mai mult să rămână la guvernare.
„Sunt în degringoladă internă de disperare față de eșecul electoral anunțat al lui Geoană și sunt nepăsători la criza economică și socială. Singura preocupare a PSD și a liderului acestuia, Mircea Geoană, este să rămână la putere, să beneficieze de resursele statului, dar nu să își asume responsabilitatea guvernării”, a precizat Băișanu.
El a spus că prin ceea ce fac, social democrații demonstrează că se țin strâns „de ciolanul guvernării”, uitând că în mod normal ar trebui le ia apărarea și să-i sprijine pe cei care vor rămâne fără locuri de muncă sau să-și ducă la îndeplinire promisiunile, respectiv creșterea cu 50% a salariilor profesorilor sau asigurarea a 25.000 de euro pentru românii care se întorc în țară.
„PSD e încolăcit cu mâinile și picioarele de un ciolan. De fapt, pe o parte a ciolanului, pentru că în partea cealaltă stau cei de la PD-L, Emil Boc și Traian Băsescu. Este incalificabil pentru un partid de stânga să nu aibă nici o reacție la tulburările sociale, nici o soluție când oamenii sunt trimiși în șomaj pentru că actualul Guvern, din care și PSD face parte, este incapabil să găsească soluții”, a spus Alexandru Băișanu.
Pe de altă parte, liderul liberalilor suceveni a spus că PNL atrage atenția actualilor guvernanți asupra pericolului pe care îl reprezintă folosirea împrumutului de 13 miliarde de euro pentru plata salariilor și a pensiilor. Băișanu a precizat că pentru plata acestor drepturi actualul Guvern se bazează doar pe sumele împrumutate de la FMI, fără a lua măsurile pentru a crește veniturile la bugetul de stat.
„Probabil că actualii guvernanți uită că pensiile și salariile se plătesc în fiecare lună. Nu știm care sunt soluțiile Guvernului, dar poate ar trebui să facă un abonament la FMI, iar ei să stea degeaba”, a precizat președintele PNL Suceava.

Recomandări

Șoldan, după întâlnirea pe Moldova a PSD, în prezența lui Sorin Grindeanu: „Este clar că direcția actualului Guvern este greșită și trebuie făcută o schimbare”

Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare
Liderul PSD Suceava, Gheorghe Șoldan, consideră că direcția actualului Guvern este greșită, motiv pentru care trebuie făcută o schimbare

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR: Perspective macroeconomice și geo-strategice cu privire la recalibrarea modelului de creștere economică a României în contextul noii normalități

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Senatorul Ioan Stan a criticat măsurile „rușinoase” luate de actualul Guvern și susține pachetul de măsuri de solidaritate propus de PSD

PSD Suceava a decis în unanimitate susținerea candidaturii lui Gheorghe Șoldan pentru funcția de vicepreședinte la nivel național al PSD