Sucevenii sunt obligați să asiste la o prezență tot mai zgomotoasă a prefectului județului Suceava, care prin atitudinea politică pe care o manifestă se situează departe de ceea ce presupune funcția publică pe care vremelnic și ilegal o ocupă.
Trebuie să se aducă lămuriri clare dacă prefectul Alexandru Băișanu va candida sau nu, iar asta trebuie să o spună chiar dumnealui.
Îi cerem să intre în legalitate și să-și dea demisia din funcție pentru că oricum va fi demis de actualul guvern, ca urmare a faptului că nu s-a achitat de sarcina rezolvării problemelor cauzate de inundații, sau va fi demis de viitorul guvern pentru încălcarea Statutului înalților funcționari publici.
Îi cerem să-și dea demisia pentru că nu este normal ca din banii publici, din banii sucevenilor, să fie salarizat un personaj aflat în campanie electorală.
În fapt, domnul Băișanu exercită un mandat ilegal, fiind un copil nelegitim al guvernului, sens în care instanța tocmai s-a pronunțat, anulând hotărârea guvernului prin care a fost numit prefect.
Alexandru Băișanu este acompaniat de PSD, care îi ține hangul în tot ce face și se sprijină reciproc. Gavril Mîrza face referiri la o bună colaborare a președintelui Consiliului Județean Suceava cu prefectul, în anul 2006. Era normal ca această bună colaborare să existe, dar acest lucru este imposibil pentru actualul președintele al Consiliului Județean și asta pentru că județul Suceava nu are prefect ci un personaj, înalt funcționar public, aflat în campanie electorală și care se autointitulează prefect.
Biroul de presă al PDL




