Politic

Băișanu: „Colaborarea PNL cu PC este una corectă și deschide drumul altor alianțe”



Alexandru Băișanu: „Evoluția omenirii a însemnat un șir întreg de alianțe”
Alexandru Băișanu: „Evoluția omenirii a însemnat un șir întreg de alianțe”

Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, consideră că alianța liberalilor cu Partidul Conservator este primul pas către unirea tuturor forțelor politice care își doresc îndepărtarea PD-L de la guvernare. Băișanu a spus că în momentul de față nici un partid nu mai poate câștiga de unul singur alegerile, motiv pentru care o astfel de alianță este binevenită. „Evoluția omenirii a însemnat un șir întreg de alianțe. În momentul de față, poporul român are nevoie de unirea tuturor forțelor politice pentru a scăpa țara de clica PD-L, de acest partid care nu a făcut nimic altceva decât să distrugă România”, a spus Băișanu. El a adăugat că alianța cu PC este una corectă, făcută în interesul românilor. Liderul PNL Suceava consideră că această colaborare cu PC deschide drumul alianțelor cu toate formațiunile politice care vor să înlăture PD-L de la guvernare. În ceea ce privește alianța dintre liberali și conservatori la nivelul județului Suceava, Alexandru Băișanu a declarat că va lua legătura cu liderul interimar al Organizației Județene Suceava a PC, Costel Ignătescu, pentru a stabili modul în care vor colabora în perioada următoare.
În ceea ce-l privește pe președintele interimar al PC Suceava, Costel Ignătescu, acesta consideră că alianța cu PNL reprezintă o „mișcare bună și inteligentă pentru conservatori”. „Este cel mai bun lucru care se putea face, atât din punct de vedere politic, cât și pentru întărirea organizațiilor noastre din teritoriu”, a spus Ignătescu. El a spus că alianța pe care PC a avut-o până în prezent cu PSD a fost una corectă, însă au existat unii conservatori care s-au declarat nemulțumiți de apropierea de social-democrați. „PSD s-a ținut de cuvânt în alianța pe care am avut-o. Totuși, unii dintre membrii PC s-au declarat în mai multe rânduri total nemulțumiți de alianța cu PSD. Acum, alături de PNL, se simte un nou avânt”, a declarat președintele PC Suceava. Costel Ignătescu susține că Organizația Județeană Suceava a PC ar avea peste 9.000 de membri.



Recomandări

Primarul Bogdan Loghin contestă procedura prin care a fost exclus din PNL și pune sub semnul întrebării legitimitatea noii conduceri PNL Suceava

Primarul Bogdan Loghin contestă procedura prin care a fost exclus din PNL și pune sub semnul întrebării legitimitatea noii conduceri PNL Suceava