Critici

Băișanu: „Băsescu și Geoană reprezintă același sistem ticăloșit”



Alexandru Băișanu: „Traian Băsescu și Mircea Geoană au fost împreună doar pentru a pune mâna pe ciolan”
Alexandru Băișanu: „Traian Băsescu și Mircea Geoană au fost împreună doar pentru a pune mâna pe ciolan”

Liderul Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, a declarat că Mircea Geoană, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, și Traian Băsescu, candidatul susținut de PD-L, se fac vinovați de situația economică și politică în care se află România în momentul de față.
Băișanu a spus că Mircea Geoană și Traian Băsescu seamănă leit, pentru că „reprezintă același sistem ticăloșit”. El a mai adăugat că, după aproape zece luni în care PD-L și PSD s-au aflat împreună la guvernare, cei doi candidați la președinție au fost cei care au produs criza politică din România.
„Traian Băsescu și Mircea Geoană au fost împreună doar pentru a pune mâna pe ciolan, iar acest lucru a dus la falimentul economiei românești. Geoană și Băsescu sunt două fațete ale aceluiași sistem, doi fii ai aceleiași mame. Ei au reușit să-i dezbine pe români, să-i pună unii împotriva celorlalți, pe tineri și bătrâni, pe salariații din mediul privat cu cei de la stat. Iar cu astfel de candidați avem șansa ca în România să nu se mai întâmple nimic bun”, a declarat Băișanu.
El a arătat că, în comparație cu cei doi, candidatul PNL la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, este singurul care propune soluții economice și fiscale concrete, respectiv reducerea taxelor și impozitelor, pentru redresarea economiei din România.