Președintele Organizației Județene Suceava a PNL, Alexandru Băișanu, a făcut un apel la alegătorii suceveni să nu-l creadă pe liderul PD-L Suceava, Gheorghe Flutur, atunci când acesta afirmă că, dacă va mai obține un mandat de președinte al României, Traian Băsescu îi va ajuta pe locuitorii județului.
Băișanu a precizat că în cei cinci ani de mandat, Traian Băsescu nu a reușit să facă nimic pentru Constanța, județul său natal, și cu atât mai mult nu va sprijini județul Suceava.
„Aș vrea să-l întreb pe Gheorghe Flutur, dar și pe toți constănțenii, ce a făcut Traian Băsescu pentru Constanța, județul în care s-a născut. Nu a făcut absolut nimic pentru Constanța, județul în care s-a născut, darămite pentru județul în care trăiește soacra lui. Haideți să fim serioși”, a declarat Alexandru Băișanu.
El consideră că, dacă Traian Băsescu va obține un nou mandat de președinte, nu va reuși să ajute financiar județul Suceava, pentru că nu el este cel care împarte banii pentru Consiliul Județean și pentru primării.
În același timp, Băișanu a mai precizat că în anul 2009, când președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, îl avea atât pe Emil Boc premier PD-L, cât și pe președintele României ,Traian Băsescu, bugetul județului nu a fost nici măcar jumătate din cel asigurat de guvernarea anterioară, condusă de PNL.
„Și Guvernul și primul-ministru sunt ai PD-L, însă Consiliul Județean are mult mai puțini bani decât aveau până și cei de la PSD în perioada 2002 – 2004. Motiv pentru care cred că nu are rost să ne mai păcălim și să aruncăm cu praf în ochi sucevenilor că dacă Traian Băsescu va fi din nou președinte, sucevenii vor avea de câștigat”, a spus liderul PNL Suceava.
Băișanu a realizat un pamflet la adresa lui Flutur
Pe de altă parte, Alexandru Băișanu a prezentat ieri, în cadrul unei conferințe de presă, o scrisoare pe care Gheorghe Flutur o trimite sucevenilor și în care acesta precizează, printre altele că, „ca senator și ministru al Agriculturii, am dus bunul renume al Sucevei la București, iar acum un an și jumătate, când m-ați ales președinte al CJ Suceava, m-am angajat să muncesc și să punem umărul la dezvoltarea județului nostru”.
Față de aceste afirmații, Băișanu a compus un pamflet, prin care a încercat să spună varianta sa de scrisoare.
„Și acum să vă spun ceea ce ar fi trebuit să scrie Gheorghe Flutur: ca senator al României ajuns cu 7% în Senat și ministru al Agriculturii, imediat după ce am fost numit ministru m-am apucat să omor găinile oamenilor din România, iar acum un an și jumătate, când am fost ales președinte al CJ Suceava, m-am angajat să muncesc pentru dumneavoastră, dar, îndrăgostit de televizor, nu prea am mai dat prin județ”, a spus Alexandru Băișanu.
Opinie
Băișanu: “Băsescu nu a făcut nimic pentru Constanța, darămite pentru județul în care e soacra lui”
