Replică

Băișanu: Amendamentele PNL pentru șoselele de centură Suceava, Rădăuți și Fălticeni au fost respinse pentru că banii au fost prinși în buget

Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu
Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu

Președintele ALDE Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a declarat că acuzațiile parlamentarilor PNL cu privire la respingerea unor amendamente depuse de către aceștia la Legea bugetului de stat sunt total nefondate. Alexandru Băișanu a făcut referire la amendamentele cu privire la alocarea de fonduri pentru șoselele de centură ale municipiilor Suceava, Rădăuți și Fălticeni. Băișanu a precizat că pentru toate aceste investiții, fondurile au fost prinse în legea bugetului în urma negocierilor pe care el le-a avut cu PSD. „PNL Suceava acuză PSD și ALDE că au distrus județul, că au respins toate amendamentele depuse de ei. Personal am fost la negocieri cu PSD și în comisia de Transporturi și am reușit să prind toți banii pentru șoselele de centură din Suceava și Rădăuți și, secvențial, pentru Fălticeni”, a explicat Alexandru Băișanu. Deputatul ALDE de Suceava a subliniat că deși fondurile pentru construcția celor trei șosele de centură au fost deja prinse în buget, parlamentarii PNL au mai depus o dată amendamente exact pe aceleași spețe. „Evident că aceste amendamente au fost respinse în condițiile în care banii erau prinși în buget de către PSD și ALDE. Iar ceea ce spun cei de la PNL este un alt soi de manipulare. Spui că ai depus amendamente, deși știi că nu ai majoritate pentru că ai pierdut alegerile, dar totuși o faci pentru a arăta cu degetul spre guvernare”, a declarat liderul ALDE Suceava.
Alexandru Băișanu a precizat că în urma demersurilor pe care personal le-a făcut pentru cele trei investiții, pentru șoseaua de centură a Sucevei s-a alocat suma de 61,2 milioane de lei, pentru cea din Rădăuți o sumă de peste 30 de milioane de lei, în timp ce pentru șoseaua de centură a municipiului Fălticeni s-au alocat fonduri, din credite de angajament, pentru începerea investiției. „Cei din opoziție nu au susținut nimic real la comisie, acolo unde se fac aceste lucruri. Au depus amendamente doar de spectacol, pe principiul «Dorele, fă-te că muncești»”, a precizat Băișanu.
În final, deputatul ALDE de Suceava i-a rugat pe parlamentarii PNL să încerce să devină profesioniști și să aibă respect față de populație. „Îi rog pe colegii mei, pe care îi respect, să devină profesioniști măcar, dacă nu pot să aibă respect față de cetățeni, pe care îi mint de fiecare dată. Fac un apel la rațiune, la respect față de colegii parlamentari, față de legători și la muncă. Dar la muncă nu făcută pe genunchi, ci la muncă serioasă”, a încheiat Alexandru Băișanu.

Recomandări

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a implementat proiecte de 34,5 milioane de euro din bani europeni și de la bugetul de stat

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”