Critici

Băișanu acuză PSD că „hăcuiește” tot ce se poate la nivel legislativ



Președintele PNL Suceava, Alexandru Băișanu, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că după desființarea USL, PSD „hăcuiește” tot ce se poate la nivel legislativ, fiind ajutat în Parlament de noii săi parteneri de guvernare din UDMR, UNPR și PC. Alexandru Băișanu a afirmat că toate promisiunile făcute în perioada USL sunt transformate în momentul de față în „acte periculoase pentru dezvoltarea societății românești, și în acte de subminare a intereselor României”. Băișanu a făcut referire în primul rând la faptul că Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății prin care se legifera retrocedarea către proprietarii de drept a terenurilor confiscate în perioada regimului comunist a fost abrogată odată cu apariția Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada comunismului. Liderul liberalilor suceveni susține că această lege a fost aprobată în martie 2013, însă aplicarea ei a fost „împinsă” în luna ianuarie 2014, cu termen de finalizare a restituirii proprietăților în septembrie 2014. Alexandru Băișanu susține că din informațiile pe care le are de la primării, acest termen nu va putea fi respectat. „Sunt nemulțumiți toți cei care pot dovedi și au acte sau care au hotărâri definitive ale instanțelor prin care li se recunoaște dreptul de proprietate și care ar fi trebuit să fie puși în posesie cu terenuri agricole sau forestiere”, a afirmat Alexandru Băișanu. El a estimat că circa 40.000 de hectare de pădure și 50.000 de hectare de terenuri agricole ar trebui să intre în proprietatea celor care au fost deposedați în perioada regimului comunist.
Pe de altă parte, președintele PNL Suceava a criticat faptul că noua majoritate parlamentară a votat împotriva inițiativei liberalilor ca prima intabulare a terenurilor agricole și forestiere să fie gratuită. „Se vede în mod clar că PSD vede în intabularea gratuită a terenurilor doar un moft. Și PSD nu înțelege că trebuie să guverneze pentru toți românii și nu doar pentru moșierii roșii. Iar acum, după ce i-a împovărat pe țărani cu taxe și impozite noi, a dus în istorie inițiativa PNL de a le oferi tuturor țăranilor români gratuitate la intabularea terenurilor”, a spus Băișanu. El a spus că de gratuitatea intabulării terenurilor ar fi beneficiat peste patru milioane de români.



Recomandări