Copreședintele Organizației Județene Suceava a noului PNL, deputatul Alexandru Băișanu, acuză conducerea centrală a fostului PNL că nu respectă statutul partidului și amenință că îi va acționa în instanță pe cei care se află în această situație. Alexandru Băișanu a susținut sâmbătă dimineața o conferință de presă la sediul Organizației Județene a fostului PNL Suceava, de pe str. 6 Noiembrie, precizând că ține această conferință în calitate de deputat PNL. Pe parcursul a mai mult de o oră și jumătate, Băișanu a încercat să arate că fuziunea dintre PNL și PDL la nivelul municipiului Suceava nu este legală, dar și faptul că foștilor liberali le-a fost refuzat un membru în noul Comitet Județean Executiv al noului PNL. Trebuie spus că pentru a-și susține afirmațiile, Alexandru Băișanu s-a folosit, de multe ori așa cum a vrut el, de prevederi din fostul și actualul statut al PNL și de precizările din prima decizie luată de Consiliul Național al noului PNL.
Băișanu a făcut referire, în primul rând, la ședința de constituire a Consiliului Județean Executiv al noului PNL Suceava, care a avut loc vineri, despre care a spus că totul a mers bine până în momentul în care s-a ajuns la stabilirea numărului de membri în acest for de conducere din partea fostelor PNL și PDL. Băișanu a spus că a atras atenția în cadrul ședinței că fostul PNL trebuia să aibă 13 membri în noul comitet județean, număr în care intrau și cei trei parlamentari liberali, și nu 12, așa cum s-a spus în ședință. De precizat că în ședința Consiliului Național al noului PNL s-a decis în mod clar că PNL va avea 12 reprezentanți în conducerea județeană de la Suceava, având în vedere că deputatul Radu Surugiu a fost desemnat să facă parte din conducerea din județul Neamț.
Cu toate acestea, Băișanu afirmă că fostul PNL Suceava trebuie să aibă obligatoriu 13 membri, precizând că susține acest lucru „nu pentru că sunt eu războinicul luminii, ci pentru că am citit statutul PNL și i-am explicat lui Gheorghe Flutur (n.r. – copreședintele din partea PDL Suceava) și celorlalți colegi că prima hotărâre luată în primul Consiliu Național scoate în evidență faptul că parlamentarii din județul Suceava sunt membri de drept ai Comitetului Județean Executiv (CJEx) al noului PNL Suceava, și nu în altă parte”, a spus Băișanu. El a admis faptul că pentru clarificarea acestei probleme, în cadrul ședinței de constituire a CJEx al noului PNL Suceava a fost sunat secretarul general al PNL, Marian Petrache, acesta precizând clar că la nivel central s-a decis că foștii liberali suceveni vor avea 12 membri în noua conducere județeană rezultată în urma fuziunii. „Acest lucru nu era știut și de fosta Organizație Județeană a PNL Suceava. Îi transmit domnului Petrache, de aici din Bucovina, că eu nu discut cu Marian Petrache, ci cu secretarul general al partidului, cu o instituție. Și nici o instituție nu poate încălca prima decizie a Consiliului Național. Domnul Petrache s-a aflat într-o mare eroare”, a explicat Băișanu.
El a adăugat că în cele din urmă, la rugămintea lui Marian Petrache, a semnat actul de constituire a Comitetului Județean Executiv al noului PNL Suceava, însă doar „pentru a nu da un semnal negativ. Dacă lucrurile rămân însă așa, se încalcă statutul și voi face toate diligențele necesare la Suceava și la București pentru a intra în legalitate. În caz contrar mă voi adresa instanțelor”.
Băișanu contestă înființarea Comitetului Local Executiv al noului PNL Suceava
Pe de altă parte, Alexandru Băișanu a spus că va contesta și constituirea din data de 6 februarie 2015 a Comitetului Local Executiv (CLEx) al Organizației Municipale Suceava a noului PNL, pe motiv că desemnarea foștilor liberali în acest for de conducere nu s-a făcut potrivit prevederilor statutare. Băișanu a arătat că această constituire este ilegală deoarece, potrivit deciziei Consiliului Național al noului PNL, înființarea Comitetelor Locale Executive trebuia să se facă după înființarea Comitetului Județean Executiv, care a avut loc pe 13 februarie 2015.
Mai mult, la conferința de sâmbătă, Alexandru Băișanu a prezentat o hârtie pe care ar fi întocmit-o în data de 10 octombrie 2014, în care se preciza că Biroul Permanent Județean al fostului PNL Suceava lua act de încetarea mandatului conducerii Organizației Municipale Suceava a fostului PNL, având în vedere că a expirat perioada de patru ani pentru care a fost aleasă. Folosindu-se de această hârtie, Alexandru Băișanu a susținut că de la data respectivă Biroul Municipal al fostului PNL Suceava nu a mai existat, Marius Zmău nu a mai fost președinte al organizației, iar toate hotărârile luate de acesta și de foștii membri din conducerea municipală sunt nestatutare.
Băișanu nu a precizat însă de ce nu a prezentat în mod oficial faptul că Marius Zmău nu mai este președinte al Organizației Municipale din Suceava încă din data de 10 octombrie 2014. Mai mult, el nu a spus clar nici de ce la o conferință de presă susținută la mijlocul lunii ianuarie a.c. îl anunța pe Marius Zmău ca fiind responsabil cu organizarea filialelor locale din colegiile nr. 1 și 2, în calitatea sa de președinte. De asemenea, întrebat de ce Organizația Municipală Suceava a primit înainte de Crăciunul de anul trecut o diplomă de excelență pentru activitatea desfășurată, Băișanu a spus că astfel de diplome au fost date tuturor filialelor locale, la o întâlnire festivă, la „o friptură și un pahar de vin”, și nu conducerilor acestora. El a mai arătat că în condițiile în care, în data de 10 octombrie 2014, s-a luat act de încetarea mandatului Biroului Municipal al fostului PNL Suceava, desemnarea viitorilor reprezentanți ai liberalilor în Comitetul Local Executiv al noului PNL trebuia să se facă la propunerea lui, iar apoi să fie votați în Biroul Politic Județean.
Băișanu a admis că la începutul lunii februarie a.c., înainte de a pleca la Viena cu fiica sa la un concurs de echitație, a avut o întâlnire cu Ilie Niță, Ovidiu Doroftei și Marius Zmău în care s-a stabilit lista cu cei 10 membri ai fostului PNL care urmau să facă parte din conducerea Organizații Municipale Suceava a noului PNL. El a arătat că acea întâlnire a avut loc în biroul său de parlamentar din sediul Palatului Administrativ și a fost definitivată în biroul vicepreședintelui CJ Ilie Niță. Alexandru Băișanu a spus că în ciuda a ceea ce s-a stabilit atunci, „un grup de oameni din PNL” s-au întâlnit atunci când el era plecat la Viena, la ședința respectivă fiind și Marius Zmău, și au schimbat trei membri din lista inițială convenită cu ceilalți lideri locali liberali. Băișanu a precizat că acest lucru a fost în afara statutului, motiv pentru care și constituirea Comitetului Local Executiv al noului PNL Suceava nu este legală. Alexandru Băișanu a spus că desemnarea adevăraților reprezentanți ai PNL în Comitetul Local Executiv s-a făcut în ședința Biroului Permanent Județean al fostului PNL, din data de 12 februarie 2015.
„Există hârtii și le voi duce la îndeplinire conform statutului. La nivel național voi merge și voi scoate în evidență că s-au făcut presiuni pentru a se legaliza un for neconstituit legal”, a spus Băișanu, adăugând că validarea noii conduceri a Organizației Municipale a noului PNL Suceava în ședința Comitetului Județean Executiv de vinerea trecută nu este statutară și va contesta această decizie la liderii naționali ai partidului.
El a ținut să mai arate și situația dezastruoasă în care se află Organizația Municipală Suceava a fostului PNL, arătând că dacă în momentul în care Marius Zmău a preluat conducerea filialei, aceasta avea 1.235 de membri cotizanți, la începutul anului 2015 mai erau doar 100 de membri cu plata la zi a cotizației. Băișanu a spus că nu vrea să comenteze performanțele lui Marius Zmău, cu atât mai mult cu cât acesta i-a creștinat unul dintre copii. El a precizat însă că a avut o discuție cu Marius Zmău cu privire la viitorul politic al acestuia, fără a da mai multe detalii. În momentul de față, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Județean al fostului PNL, președintele interimar al filialei municipale Suceava a fostului PNL este Ilie Niță. Trebuie spus că întregul scandal din fostul PNL Suceava ar urma să fie analizat astăzi de conducerea centrală a liberalilor.