Președintele PNL Suceava, deputatul Alexandru Băișanu, a anunțat ieri că și-a depus demisia din Biroul Politic Național al acestui partid, împreună cu întreaga conducere centrală a PNL. De precizat că atât președintele, vicepreședinții, cât și membrii BPN ai PNL și-au dat demisia în urma unei ședințe care a avut loc ieri, ca efect al rezultatelor slabe obținut de liberali la alegerile europarlamentare.
Alexandru Băișanu ne-a declarat că în aceeași ședință nu s-a pus niciodată problema demisiei din funcție a președinților de organizații județene din țară. „Nu e un rezultat pe care ni l-am dorit. Și sunt mai multe concluzii care se vor trage și în perioada următoare. Vom trage concluzii și vom vedea unde sunt probleme”, a spus Băișanu. El a subliniat că în cadrul ședinței BNP al PNL nu s-a discutat despre demisia președinților de filiale județene, mai ales că acest lucru ar fi însemnat disoluția PNL, însă a adăugat că „sancționați sunt și vor fi doar trădătorii”. „Mandatul a fost pus la dispoziție înainte de alegeri și s-a decis ca nici unul dintre noi să nu își dea demisia”, a afirmat președintele PNL Suceava.
Alexandru Băișanu a afirmat că în perioada următoare se va face o analiză a rezultatelor voturilor din fiecare secție de vot și din fiecare localitate a județului Suceava. „Îi vom sprijini în continuare și vom lupta alături de cei care au muncit, chiar dacă de data aceasta scorul a fost mai mic. Le mulțumesc tuturor liberalilor care au făcut sacrificii în toată această perioadă, tuturor primarilor liberali care au scos un scor bun și tuturor președinților de organizații care s-au bătut în această campanie electorală”, a declarat liderul liberalilor suceveni.
Alexandru Băișanu a făcut referire și la solicitarea primarului PNL din Siret, Adrian Popoiu, care i-a cerut demisia în urma rezultatelor obținute de liberali în județul Suceava. Băișanu a declarat că îi înțelege supărarea primarului din Siret, însă „în orice perioadă grea trebuie să strângem rândurile, nu să ne certăm”. Liderul PNL Suceava a ținut să-i mulțumească din tot sufletul lui Adrian Popoiu pentru rezultatul obținut de PNL în orașul Siret. „Am fost alături de el. Și sunt convins că dacă toți primarii liberali ar fi făcut ceea ce a făcut el am fi avutun scor mai bun”, consideră Alexandru Băișanu. El a mai adăugat că rezultatele acestor alegeri europarlamentare reprezintă o lecție „pe care am resimțit-o și am învățat-o”, însă a apreciat că scorul arată că PNL rămâne în continuare prima opțiune politică de dreapta pentru cetățenii României.
Decizie
Băișanu a demisionat din Biroul Politic Național al PNL, dar nu și de la conducerea PNL Suceava
