– Deoarece legiștii au constatat multiple leziuni pe corpul micuțului și i-au stabilit, pentru vindecare, 23 -24 de zile de îngrijiri medicale, Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului va cere decăderea mamei din drepturile părintești
Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului a decis scoaterea din familie a băiețelului în vârstă de 8 ani ajuns la spital după ce în mod repetat a fost maltratat de propria mamă. De asemenea, se vor face demersuri în justiție pentru ca mama bătăușă să fie decăzută din drepturile părintești. După ce medicii legiști au stabilit ieri că minorul necesită 23-24 de zile de îngrijiri medicale din cauza multiplelor leziuni, purtătorul de cuvânt al direcției, Tiberiu Rotaru, a declarat că băiatul trebuie luat din mediul de risc, urmând ca în funcție de recomandarea medicilor acesta să fie internat de urgență într-un centru de plasament sau să fie dat în asistență maternală.
Tiberiu Rotaru a precizat că în urma anchetei sociale făcute de către Direcția de Asistență Socială și Protecție a Copilului a reieșit că minorul de 8 ani este singurul copil din familie supus la rele tratamente și că frații săi nu se află în situație de risc. Purtătorul de cuvânt al direcției a precizat că se va solicita în instanță expertiza psihiatrică a mamei.
Deocamdată, copilul agresat rămâne în spital, având nevoie de îngrijiri de specialitate, dar și de consultanță psihologică. Mama acestuia s-a ales cu dosar penal și riscă pedeapsa cu închisoarea între 3 și 5 ani.
Copilul, originar din Fântânele, a fost adus de către asistenți sociali marți seara la Spitalul Județean Suceava în stare de șoc și cu multiple leziuni, după ce în mod repetat a fost bătut cu sălbăticie chiar de către mama sa. Minorul are răni infectate pe tot corpul, inclusiv la nivelul capului, răni care au fost produse în timp și au fost lăsate netratate. Cadrele medico – sanitare din Secția de Chirurgie Infantilă, care îl îngrijesc pe copil, ne-au declarat că, judecând după rănile suferite, acesta a fost bătut cu bestialitate în diverse rânduri. Medicii au mai constatat că mâinile îi sunt deformate și că suferă de anemie severă. Încă în stare de șoc, copilul recunoaște că a fost bătut de mama sa, cu parul, ultima oară luni seara, și a recunoscut că în mod sistematic este agresat de aceasta. Femeia a motivat polițiștilor din comună că și-a bătut băiatul din cauză că nu învață și ascultă manele.






