Băiat de 16 ani, la volan: a distrus două podețe, doi stâlpi și două porți

Băiat de 16 ani, la volan: a distrus două podețe, doi stâlpi și două porți FOTO stirinationale.eu
Băiat de 16 ani, la volan: a distrus două podețe, doi stâlpi și două porți FOTO stirinationale.eu

Un minor în vârstă de 16 ani, din Dărmănești, care a ieșit la plimbare cu BMW-ul părinților prin localitate, a provocat un accident violent, joi noapte. Autoturismul condus de minor a distrus două podețe, două porți de acces, doi stâlpi și aproximativ 5 metri dintr-un gard, mașina fiind și ea grav avariată. Din fericire, minorul inconștient nu a pățit nimic și a plecat pe picioarele lui de la locul accidentului.
Joi noapte, în jurul orei 22.00, Secția Rurală Dărmănești a fost sesizată de o femeie din satul Măriței, comuna Dărmănești, că în fața locuinței sale a avut loc un accident rutier. La fața locului a fost găsit un BMW grav avariat, care după ce intrase violent într-un podeț și în gard fusese proiectat pe drum. Cel de la volan nu mai era la fața locului.
În timp ce polițiștii făceau cercetări, la locul accidentului au ajuns minorul care a condus și părinții acestuia.
Minorul a declarat că întrucât părinții nu se aflau la domiciliu a luat cheia mașinii și a ieșit la plimbare prin localitate. Într-o curbă la dreapta, pe drumul comunal din Măriței, minorul a scăpat BMW-ul de sub control, rezultând pagubele amintite.
Tânărul de 16 ani a fost verificat cu etilotestul, rezultând alcoolemie 0.
Polițiștii au deschis dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără permis și furt în scop de folosință. Minorul urma să fie amendat și pentru deplasare nejustificată.

Recomandări

Un tânăr rănit după ce a fugit de polițiști și s-a răsturnat cu mașina, reținut în arest pentru două infracțiuni

Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști
Beat și fără permis, la volanul unei mașini furate, a provocat un accident în timp ce fugea de polițiști

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți