Neatenție

Băiat de 10 ani lovit grav de un maxi-taxi

Un băiețel de 10 ani s-a ales cu răni grave după ce a fost lovit de un maxi-taxi marca „Mercedes-Benz”. Accidentul a avut loc în dimineața zilei de luni, în jurul orelor 09.00, atunci când Ioan C., din Șcheia, s-a angajat în traversarea străzii „Mărășești” fără să se asigure, mai ales că locul nu era marcat. Băiatul a fost transportat de urgență la Spitalul Județean Suceava cu ajutorul unei alte mașini aflate întâmplător în zonă, unde a fost internat în secția Chirurgie Infantilă cu diagnosticul de traumatism cranio-cerebral și facial, precum și contuzie forte la nivelul bazinului. Conform celor spuse de mama victimei, băiatul se afla împreună cu aceasta lângă niște buncăre din apropierea străzii, acolo de unde strângeau cartoane pentru a le vinde. „Strângeam niște cartoane de la un buncăr aflat lângă stradă. Băiatul meu era de cealaltă parte a străzii și, când a vrut să vină la mine, a dat mașina peste el”, a spus mama victimei. În prezent, Ioan C. este în afara oricărui pericol, el fiind ținut sub tratament medicamentos.

Recomandări

Niculae Stanarache, „băiatul fără degete la mâini, necăjit”, are nevoie în continuare de atenția și ajutorul comunității