Liga a II-a

Bâgu revine pe gazon în 2015

Tiron a jucat mult prea puțin pentru Rapid CFR Suceava

Accidentat grav în timpul partidei cu SC Bacău, din data de 15 octombrie, fotbalistul Rapidului Răzvan Bâgu va reveni pe gazon abia în 2015. „Sezonul de toamnă e compromis pentru el. A suferit o ruptură parțială a ligamentului colateral de la genunchi, iar acum se află în recuperare”, a declarat antrenorul Bogdan Tudoreanu. Această accidentare a venit într-un moment în care fotbalistul în vârstă de 21 de ani era pe val, izbutind să-și câștige un loc de titular la gruparea suceveană. Bâgu nu este însă la primul moment delicat din carieră, pe vremea junioratului el fiind scos aproape un an din circuit din cauza unei duble fracturi de tibie și peroneu.
Tiron se află în ultima etapă a recuperării
Un alt fotbalist în care oficialii Rapidului și-au pus speranțe mari este internaționalul de tineret moldovean Valeriu Tiron, adus sub formă de împrumut de la FC Botoșani. Tiron s-a accidentat însă în meciul din prima etapă a sezonului cu Farul Constanța, iar momentul revenirii în iarbă, meciul cu Unirea Slobozia, din runda a VI-a, s-a soldat cu o recidivă la glezna afectată.
„Tiron se află încă în recuperare, însă sunt speranțe ca de săptămâna viitoare să intre în programul echipei. Dacă totul va decurge fără probleme, atunci vom putea să ne bazăm pe el la ultimele meciuri pe care le avem programate în acest an”, a precizat Bogdan Tudoreanu.

Recomandări

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișate

Mijlocașul Radu Ungurianu rămâne optimist după ce a suferit a doua ruptură a ligamentelor încrucișatLa reunirea lotului Cetății, produsă luni, a fost prezent și mijlocașul Radu Ungurianu. Fotbalistul în vârstă de 29 de ani n-a participat însă la ședința de pregătire condusă de Petre Grigoraș din cauza unei grave accidentări.  Ungurianu a părăsit terenul pe targă în derbiul cu Șoimii Gura Humorului, disputat pe 1 noiembrie, în etapa a XI-a, iar verdictul medicilor a fost unul crunt: ruptura ligamentelor încrucișate de la genunchiul stâng.  Ghinion curat pentru Radu, care a suferit aceeași gravă accidentare și în urmă cu 6 ani, pe când evolua pentru Foresta, atunci fiind însă afectat genunchiul drept. „Având experiența accidentării precedente, când am auzit pocnitura n-am avut nici un dubiu că ligamentul e rupt. M-am operat pe 23 decembrie la o clinică din Bacău.  Sper ca de această dată perioada de recuperare să fie mai scurtă, pentru că acum, în timpul intervenției chirurgicale, mi-a fost implantat un ligament artificial.  Doctorul mi-a zis că operația a decurs bine, genunchiul se prezintă OK, așa că, după o perioadă de cădere, moralul mi-a revenit din nou la cote înalte. Sunt încrezător că în patru luni vor fi din nou pe teren”, a declarat Radu Ungurianu.

Mama lui Rareș Tomache, tânărul sucevean care a suferit un accident grav în Indonezia, apel disperat: „Nu avem cu ce achita spitalizarea lui Rareș”

Rugi fierbinți la bisericile din Vatra Dornei pentru soția și copiii preotului Ioan Cozma, grav răniți într-un accident rutier

Evenimentul caritabil „Și tu poți fi Moș Crăciun”, ediția a XIII-a, la Câmpulung Moldovenesc. Sfințirea centrului „Theraspa Bucovina”