Băgat în spital de un șofer cu permisul suspendat



Un șofer cu permisul de conducere suspendat pentru că a depășit limita legală de viteză a provocat un accident rutier, tot din cauza vitezei cu care circula.
Sâmbătă, în jurul orei 11.00, Ilie C., în vârstă de 19 ani, din orașul Vicovu de Sus, cu permisul suspendat pentru 90 de zile de pe 11 noiembrie 2007, conducea o Dacie pe DN 2/E, prin Vicov. Pe fondul vitezei mari și al poleiului, șoferul a derapat, pierzând controlul asupra volanului și ieșind pe acostament. Aici a dat peste Arcadie I., în vârstă de 51 de ani, și el din Vicovu de Sus, pieton.
Victima s-a ales cu mai multe leziuni și cu contuzii la rinichi, urmând a necesita în jur de 25 de zile de îngrijiri medicale pentru a se vindeca. Polițiștii continuă cercetările.
Tot sâmbătă, un alt pieton ghinionist avea să ajungă la spital.
Petru C., în vârstă de 25 de ani, aflat la volanul unei mașini pe raza comunei Straja, a scăpat mașina de sub control după un derapaj și a accidentat-o pe localnica Silvia H., în vârstă de 64 de ani, care mergea pe marginea drumului. Femeia a suferit răni pentru care necesită în jur de 20 de zile de îngrijiri medicale. Șoferul era băut, având o concentrație de 0,21 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat.