BĂDEUȚI (II). Învățământul, în limba germană, la Bădeuți, datează din 1845, când s-a înființat o școală cu 4 clase, căreia i s-a mai adăugat o școală cu două clase, în 1903[1].
În 12 iulie 1886, niște țărani din Bădeuți s-au fost înțeles cu un agent din România să plece în Regat, ca să muncească, cu plată, pe niște moșii boierești. Ca să obțină pașaportul, sătenii trebuiau să-și achite dările la zi, să fie „liberi de arme” și să plătească o taxă de timbru de 1 florin. Primarul Bădeuților, Gavril Cazac, a pretins consătenilor lui câte 10 florini, mulțumindu-se, în cele din urmă, cu câte 5 florini de persoană și obținând, astfel, un venit necuvenit de 80 florini, într-o singură zi.
În 1890, satul avea 981 locuitori, doi preoți, pe Vasile Tomiuc și pe Georgie Pojoga, cantor bisericesc fiind Georgie Halip. Învățător era Eugenie Siretean, iar primarul românilor și al rușilor era Gavriil Cazac, în vreme ce primarul șvabilor era Iacob Presser.
Însoțirea raiffesiană de credit din Bădeuți și Milișăuți s-a înființat, cu sediul la Milișăuți, în 21 septembrie 1902, sub președinția lui Constantin Nastasi. Georgie Abager a fost primul director al însoțirii (casier, din 1903), vistiernic a fost Vasile Calancea (director, din 1903), cu Eugeniu Siretean director și cu Petrea Lomoș vicepreședinte.
În primăvara anului 1904, când Nicolae Iorga trece prin Bădeuți, satul este „românesc și rusesc; Bădăuțenii din vale sunt „Moldoveni”, iar Ruși, vecinii lor de pe deal; de altfel, fac, la un loc, un singur sat, și căsătoriile nu știu granița de limbă, fiindcă nici Rutenii nu sunt „uniți”, ci adevărați ortodocși, cari vin la biserica lui Ștefan cel Mare. Mulți știu amândouă graiurile. Hotărăște, însă, acela dintre soți care e obișnuit a hotărî în toate. O Ruscă, măritată cu un Român, pe care o găsesc în curtea bisericii, nu știe să spună copilului ei, în românește, decât „măi Ioane”. Un sătean, pe care-l văd în curtea țintirimului, se laudă însă că, deși ține și el o Ruscă, copiii lui, care cunosc amândouă limbile, sunt „Moldoveni” și vorbesc, „pe rumânic”, „moldovenește”.
De la sătenii ce s-au strâns, acolo, în curte, unde aștept să mi se deschidă biserica, aflu lucruri folositoare și adevărate. Bătrânii nu-și mai aduc aminte să fi fost, altădată, mai mulți Români și mai puțini Ruși laolaltă, ci tot așa, un neam în deal, altul în vale, smulgându-și necontenit câte ceva prin nunțile amestecate, crescându-se Ruși românește și Români rusește. E cineva de limba pe care o știe mai bine, și cât temei se poate pune pe statistică arată faptul că judecata, în această privință, o are aici vornicul (primarul), care poate fi Rus, și un Evreu. „Uite, domnule – zicea unul –, fratele meu, frate adevărat, de un tată și de o mamă; el a răspuns rusește și eu moldovenește. Așa s-a întâmplat. Și pe mine m-a trecut Moldovean, și pe dânsul Rus”…
Pe din afară, biserica se arată foarte frumos, în legătura contraforturilor sure, cu muchile acoperișului de șindrilă neagră, veche, în zbucnirea supțiratecului turn cu ocnițe frumoase, care păstrează, chiar supt streașină, unde se oploșesc ciorile, trei rânduri de discuri smălțuite, albastre și galbene…
La intrarea satului, s-a încins hora, care fâlfâie, de departe, albă, în mișcări line, întipărite de o armonie simplă. Lăutarii zbârnâie din cobze și scripce, și strigătele căpeteniei jocului se aud până la mine. Și bărbații și femeile sunt foarte frumoși: care e Român și care e Rus nu se prea poate deosebi în unitatea costumelor, împrumutate de la Români, și multe căsătorii amestecate se vor fi punând la cale în asemenea prilejuri de hore ale Paștilor luminoasă”[2].
„Oamenii cu inimă pentru popor, văzând destrăbălarea ce-o aduce beția asupra țăranilor Bădeuțeni, au căutat ca pentru satul acesta să se dea numai o concesie (pentru deschiderea unei singure crâșme)… Și, la licitație, s-a dat crâșma în arândă, la sfatul preotului Velniceriu, unui Jidan cu 680 coroane la an, deși un Român din Rădăuți a oferit 1.500 coroane”[3].
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 46, 1876 p. 49, 1907 p. 125
[2] IORGA, NICOLAE, Neamul românesc în Bucovina, Rădăuți, 1996, pp. 104-107
[3] REVISTA POLITICĂ, nr. 11/1910, p. 8
